Varsta de aur a umanitatii

Asemeni teologiilor hinduse, si stramosii Europei credeau in cele patru varste ciclice ale umanitatii. In prima lor intrupare, dupa ce zeii i-au zamislit "dupa chipul si asemanarea noastra, parte barbateasca si parte femeiasca", oamenii au intrat si trait in Epoca de Aur, un spatio-timp perfect care coincide cu domnia lui Saturn asupra oamenilor, ca zeu al agriculturii. In acea perioada, scrie Tibul: "nu erau nici vrajbi, nici arme, nici razboaie, arta criminala a vreunui fierar nu ciocanise spada. Pomii de la ei insisi dadeau miera si spontan oile veneau sa-si ofere laptele oamenilor care nu aveau nici o dorinta". In Metamorfozele, Ovidiu descrie acest moment de sublima gratie a umanitatii, in care prietenia, iubirea si respectul pentru toate formele de viata erau suficiente pentru a pastra ordinea si bunul mers al vietii pe pamant. Hesiod imparte oamenii in patru semintii. "Intaia semintie de oameni cuvantatori a fost din aur/ Creata de nemuritorii din Olimp./ Era in acel rastimp cand zeul Cronos asupra cerului domnea". Dupa ce toata aceasta semintie a parcurs experienta in materie si a fost inghitita de pamant, Zeus a transformat-o in "armata duhurilor bune..." Acestea isi gasesc corespondentul in ingerii biblici. Viata primilor oameni se asemana cu cea a zeilor olimpieni, fara suferinte, temeri sau boli. Varsta de aur s-a incheiat odata cu detronarea lui Saturn. Au urmat celelate varste: de argint, bronz si fier...

Aparitia femeii in gandirea greco-latina

Dupa ce Prometeu l-a facut pe barbat din lut si apa, pe care l-a numit Epimeteu, Zeus sau Jupiter, ca sa-i dam si denumirea romana s-a hotarat sa-i tina pe oameni sub control, solicitandu-i lui Vulcan (Hefaistos) sa-i creeze omului de pe pamant o partenera care sa-i domoleasca patimile si curiozitatile. Epimeteu in greaca inseamna neprevazatorul. In maruntaiele pamantului, zeul focului, dozand in proportii ideale lutul si apa a facut trupul femeii, careia zeita Minerva i-a suflat viata si intelepciune, apoi ceilalti zei au harazit-o cu tot felul de daruri inalte. Ea s-a numit Pandora care in limba greaca se talmaceste: izvorul tuturor lucrurilor. Pentru a se razbuna pe fiul lui Prometeu, Zeus il pune pe Hefaistos sa faca o cutie mare in care a pus toate relele: moarte, boli, suferinta, vicii...dar intrucat unii zei erau mai toleranti cu noua creatie au pus si Speranta. Pandora s-a infatisat pe Pamant oferindu-i lui Epimeteu, care s-a indragostit de ea, darul capcana! Asa cred greco-latinii ca au aparut pe pamant: boala, suferinta, moartea, dar si speranta ca toate acestea vor trece...Hesiod zugraveste foarte plastic aparitia si harurile femeii: "Vestitul mester schiop degraba a modelat din lut un trup;/Parea sfielnica fecioara, intocmai cum vroia Cronidul./O-ncinse si-o gati zeita cu verzi-albastrii ochi, Atena;/Divinul crainic i-a sadit in cuget,/Minuni, inselatoare vorbe si-o fire vesnic prefacuta./De asemeni zeiescul sol cu glas de om a inzestrat-o si-a numit pe acea femeie Pandora..." Reflexul gandirii antice, europene avea sa se regaseasca si in Biblie, unde toata nenorocirea omului este adusa de amagirea Evei de catre Sarpele cel vechi. Eva are, asadar, atributele Pandorei. Din casatoria lui Epimeteu cu Pandora se va naste Pyrrha, prima femeie muritoare, supraviatuitoare a Potopului...

Focul si inlantuirea lui Prometeu

Dupa ce l-a zamislit din lut pe om, Prometeu a vrut sa-i ofere acestuia puterea binefacatoare a focului, care era pazit de Hefaistos, sau Vulcan (zeul mestesugului). Observam in toata mitologia veche, cum zeii nu prea sunt incantati de aparitia omului. Zeus se opune ca omul sa beneficieze de posibilitatea de a evolua si ii interzice lui Prometeu sa-i dea omului scanteia...Ca sa ne facem o parere si mai patrunzatoare asupra subiectului, facem o calatorie conceptuala pana in inima gandirii egiptene, preluata si rafinata de greci. Vorbele lui Hermes Trismegistos din Corpus Hermeticum sunt cuprinzatoare: "Este o treaba nechibzuita, a spus Spiritul, sa faci omul cu asemenea ochi patrunzatori, cu o limba atat de iscusita, cu auz atat de ascutit incat sa poata sa auda chiar lucrurile care nu-l privesc, cu un miros atat de fin, iar mainilor sale sa le dai un asemenea simt al pipaitului care sa poata percepe orice. Oamenii vor sapa la radacinile plantelor, vor cerceta propritatile sevelor naturii, vor observa pietrele, vor diseca nu numai animale ci si pe ei insisi dorind sa afle cum au fost alcatuiti. Vor intinde mainile indraznete peste mare si, taind lemnul padurilor, vor trece de la un tarm la altul cautandu-si semenii. Vor urmari tainele cele mai adanci ale Naturii chiar si pe inaltimi si vor cerceta miscarile ceresti..." Asadar unor zei ne le convine ca omul are in sine putere demiurgica. Cel putin aici Zeus seamana cu Satan, care nu are de gand sa-si imparta lumina cosmica cu o creatie din lut si apa. Si totusi Prometeu se revolta, fura focul ceresc si-i invata pe oameni binefacerile lui. Drept pedeapsa, la porunca lui Jupiter, Mercur l-a inlantuit pe Prometeu in varful muntelui Caucaz si a pus un vultur sa-i ciuguleasca ficatul care se regenera imediat. Dar Prometeu nu s-a plans. A indurat 30 de ani supliciul, privind din inaltimi cum oamenii se dezvoltau cu ajutorul focului. Fiul lui Zeus, Hercule, un semi zeu si el, caci avea mama umana il va elibera pe Prometeu, fiul lui Iapet Titanul. Din dragoste pentru fiul sau, si admirandu-i curajul eroic, Zeus il iarta pe Prometeu, care se retrage solitar pe o insula purtand la deget un inel ca semn al inlantuirii sale. Aici Hercule are un caracter mesianic, caci arata partea divina a omului, exprimata prin iubire, prietenie si eroism!

Omul, fiul lui Prometeu si al Minervei?

Mistica greco-latina leaga aparitia omului de vointa si actiunea lui Prometeu, un titan, fiu al zeilor, care in limba greaca (proniateu) inseamna providenta. Crestinii au preluat termenul atunci cand se refera la pronia cereasca (voia divina). Interesant este faptul ca anticii constientizau ca spiritul omului este de natura divina. Seneca a spus: "nici un om virtuos nu este fara zeu". Ulterior, marii ganditori au separat lumea formelor, a materiei de substanta subtila a fiintei. Cicero se intraba retoric: "Oare ratiunea, virtutea, credinta, intelegerea dintre oameni, de unde ar putea sa vina acestea pe pamant daca nu de la superiori ?", iar Platon scrie in Menon: "Virtutea nu vine de la natura, nici din doctrina ci din samanta divina. Natura nu ne da virtutea, suntem nascuti cu sau fara ea". Asadar, in viziunea lor asupra oamenilor, grecii si latinii ajung la concluzia ca suntem duali: o parte trecatoare si ciclica, naturala si o alta eterna si imuabila: trup si spirit. Cel mai bine se exprima Sallustis in De bello Catilina: "Sufletul trebuie sa porunceasca, iar trupul sa se supuna. Ca sufletul este nemuritor pe cand trupul moare. Sufletul se intoarce la Zei, iar trupul la Natura". Iapet, tatal lui Prometeu, Atlas si Epimeteu a fost aruncata de Zeus, direct in Infern atunci cand s-a revoltat impotriva ordinii din Olimp. Titanii sunt asadar niste zei cazuti, sau cum ar aparea ei in gandirea iudaica: ingeri cazuti. Hygenis in Fabule descrie aparita omului: "Prometeu, fiul lui Iapet a facut din lut pe primul om", iar Ovidiu in Metamorfoze: "...atunci, fiul lui Iapet s-a gandit sa-l izvoreasca, plasmuindu-l din lut amestecat cu apa. El, omul, intre toate vietuitoarele, a capatat un chip mandru, ridicandu-si privirele cutezatoare spre stele, spre inaltimi, inzestrat cu mintea lui ascutita". In gandirea iudaica omul este facut dupa "chipul si asemanarea noastra, parte barbateasca si parte femeiasca", inspiratie comuna ca a greco-latinilor, unde zeita Minerva,care avea o slabiciune pentru Prometeu i-a suflat omului pe narile din lut viata si intelpciune...

Impreunarea Cerului cu Pamantul si aparitia Vietii

Gandirea antica a Europei, adica suma izvoarelor greco-latine, contine o viziune foarte concreta a aparitei vietii, a rostului si rolului fiintelor precum si a bunului mers social prin ceea ce s-a numit dintotdeauana existenta. Cerul, principiul masculin a fost numit Uranus, iar Terra a fost zeificata ca mama a tuturor lucrurilor si a primit numele de Geea. Asemeni sistemelor orientale, unde totul apare ca o impreunare intre Yang si Yin, si in filosofia europeana Cerul si Pamantul se unesc nascand viata si formele tuturor fiintelor apei, pamantului, aerului si focului. Gasim cateva imnuri dedicate Geei in care ea apare ca o maica a zeilor, un adevarat parinte al lumii ..."fara de care nimic nu poate sa se dezvolte si sa creasca ajungand la maturitate si nici sa se nasca". Hesiod descrie aceasta impreunare cosmica datatoare de viata si de fome, in Theogonia: "Iar cel dintai copil al Gliei, croit chiar pe masura ei, fu instelatul cer, in stare s-acopere intregu-i trup si sa ramana trainic sprijin al zeilor preafericiti." Principiile supreme al vietii sunt Soarele si Luna, privite tot ca pe niste zeitati bi-polare. O geneza tulburatoare apare in Metamorfozele lui Ovidiu: "Pamantul s-a despartit de cer, uscatul de noiane de apa si sus, in inaltimi, bolta cerului incepu sa fie luminata de aerul limpede desprins din aerul dens al atmosferei" In continuare, poetul descrie viziunea nasterii lumilor: "Pamantul s-a indesat strivind bolovanii sub propria greutate. Apa in cele din urma, si-a inscaunat si ea stapanirea, inconjurand pe nesimtite tot uscatul..." Din cosmica impreunare a lui Uranus cu Geea se nasc apoi toate formele de viata de la mineral, la vegetal, animal, uman si supra uman. Sa revenim la Theogonia lui Hesiod: " Din ea se trag si muntii falnici, lacasul pururea indragit de nimfe ce intotdeauna au vecuit prin vai muntoase..." la fel se ivesc marile si oceanele. Pamantul s-a umplut de paduri, munti, vai si campii. Aluatul zeilor este tot un amestec de Cer cu Pamant. Asa s-au nascut Cronos (zeul Timpului), precum si ceilalti nemuritori. Cand toata Creatia fu gata, dupa ce Uranus si-a mangaiat iubita Glie cu ploi calde, dupa ce s-au nascut pestii si pasarile, taratoarele si fiarele salbatice, Zeii s-au gandit sa-l incununeze pe om Regele Naturii, sa guverneze cu intelepciune asupra vietii pe Terra. Si astfel Prometeu l-a facut pe om din lut, iar Athena i-a suflat in nari viata, facandu-l intelept. Iata, asadar, cat de simpla si cat de asemanatoare cu toata intelpciunea lumii este gandirea stramosilor nostri. Ea seamana cu o ecuatie de gradul intai: Din Haos se desprinde Noaptea si din ea, apoi, Ziua. Asa apar pe Cer stelele, Soarele si Luna. Din dansul energetic intre Cer si Pamant se nasc zeii, care apoi il aleg pe om sa-i reperzinte in lumea materiala. Asadar si anticii europeni stiu ca suntem facuti dupa chipul si asemanarea Elochim. Desi, ulterior termenul este tradus ca singularul Dumnezeu, in ebraica el inseamna: Cele 7 spirite ale Naturii...

Elementele primordiale si aparitia vietii

In antichitatea greco-romana, omul era privit ca o fiinta zamislita din suflet si materie. Sufletul a aparut ca o consecinta a ingemanarii celor patru elemente primordiale: apa, pamanta, aer si foc. In Memoriales, Ampelius scrie despre elementele lumii: "...focul din care s-a nascut cerul, apa din care s-au nascut marile si oceanele, aerul din care au aparut vanturile si furtunile si pamantul care a dat forma lumii..." Elementele nu erau privite ca fiind amorfe, ci dimpotriva ele erau guvernate de inteligente superioare, numite zei. Guvernatorul cerului si implicit al focului era Jupiter, aerul devenea atributul Junonei, numita la greci Era (aer). De apa se ocupa Neptun, iar pamantul intra in grija cuplului Pluton-Prosperina. Intrepatrunderea vizibil-invizibil apare, bine conceputa in Corpus Hermeticum: ..."unirea si amestecarea celor patru elemente din care emana un abur ce invaluie sufletul, patrunde in trup si le transmite amandorura propria sa natura. Daca in alcatuirea unui trup domina focul, atunci sufletul primeste exces de caldura, care-l face mai energic si mai aprins, iar trupul devine mai insufletit si mai activ. Daca domina aerul, trupul si sufletul fapturii devin instabile, ratacitoare si nelinistite. Predominanta apei face ca sufletul sa fie ingaduitor, afabil, prietenos, sociabil si usor de modelat, fiindca apa se uneste si se amesteca cu toate celelalte lucruri. Daca elementul pamant este dominant, sufletul este obtuz, deorece trupului ii lipseste subtilitaea si nici nu-si poate croi drum prin densitatea trupului sau." Hermes Trismegistos crede despre suflet ca: "este invaluit intr-un trup aerian in care se afla elemente de pamant, de apa, de aer si de foc". In sinteza ideilor teologico-filosofice ale antichitatii greco-latine apar urmatoarele idei principale: animalele salbatice au predominante apa si pamantul cu adaos suficient de aer si foarte putin foc. Taratoarele au pamant si apa in cantitati egale. La pasari predomina aerul si focul, iar la pesti - multa apa. Unii dintre marii filosofi ai "Epocii de Aur" credeau ca unul dintre elementele primordiale a stat la baza vietii. Heraclit credea ca focul, Anaximenes pleda pentru aer, iar Thales pentru apa...

Haosul in gandirea greco-romana

Cu ajutorul Asociatiei Culturale Pro Latina, putem lua contact cu doctrinele fundamentale ale gandirii antice greco-romane. In acele splendide vremuri in care realitatea spiritului era inca, larg inradacinata in viata cotidiana, conceptele de baza vorbeau despre multitudinea de lumi vazute si nevazute, care se intrepatrund formand realitatea si diferitele ei perceptii. Se vorbea despre patru lumi subtile: Pamantul, locuit de oameni, Cerul unde salasluiau zeii si spiritele, Tartarul, o lume subterana unde vietuiau condamnatii pentru pacatele lor din lumea pamanteana si Campiile Elizee unde isi gaseau odihna cei virtuosi, drepti si curajosi care au respectat legile si s-au inchinat zeilor. Asemeni gandirii semitice si greco-romanii plasau inceputul in Haos. Despre acesta avem doi mari ganditori care se exprima. Hesiod in opera sa Theogonia: "La inceput de inceputuri fu Chaosul, iar dupa aceea spatoasa Glie-trainic sprijin menit sa poarte-n veci pe toti nemuritorii ce troneaza asupra ninsului Olimp. Tartarul sumbru din strafundul pamantului varstat de drumuri, de asemnea Eros, cel mai chipes din randul zeilor eterni, descatusand pe fiecare, si oameni si fapturi divine. Si subjugand in piept simtirea si chibzuita hotarare." Al doilea este Ovidiu care a scris in Metamorfozele: "Nimic nu avea o infatisarea anumita si in maruntaile lucrurilor semintele se impotriveau unele altora, in sanul elementelor frigul se razboia cu caldura, umezeala cu uscaciunea, semintele invartosate cu cele moi, cele grele cu cele usoare. Natura, imblanzindu-se, a pus capat acestei lupte oarbe..." Ca o concluzia a simplei si admirabilei gandiri greco-romana am putea retine si medita la urmatoarele baze pe care s-au construit, ulterior sub influenta iudaica si crestina sistemele religioase din Europa:

a) La inceput a fost Haosul care nu era altceva decat o masa amorfa de elemente.

b) In interiorul Haosului aceste elemente se luptau neincetat intre ele.

c) Zeul Iubirii, Eros a legat si a dat sens, prin puterea dragostei legaturii dintre elemente. Dupa ce acestea au intrat in armonie a aparut Viata.

d) Natura a fost imblanzita devenind mama tuturor lucrurilor.

Lumina celui de-al treilea ochi

Sfantul Ioan al Crucii a spus despre suflet ca "este investit intotdeauna de catre Lumina lui Dumnezeu, sau mai degraba, Lumina salasluieste in el firesc". Hristos, Maestrul Suprem al Sufletului este Lumina din Lumina, Dumnezeu Adevarat din Dumnezeu Adevarat, si ne invita si pe noi sa ne regasim aspectul divin. Cea mai mare ispita a omului este sa ramana om. Asa cum mineralul evolueaza in vegetal, acesta in animal, care se desavrseste in om, omul tinde, conform principiului hermetic: "nimic nu dispare, totul se transforma" sa devina inger, samd! Iluminatii tuturor timpurilor cred ca exista o legatura divina prin care sufletul, care cauta armonia si pacea, poate pe calea unei doctrine sau cu indrumare, sa regaseasca drumul de intoarcere la Casa Tatalui, trebuie doar sa intelegem de ce a spus Hristos: "Eu si Tatal, Unu suntem!" Sufletul are putera de a se inalta in Regatul Cerului, chiar in timp ce inca mai salasluieste in trupul trecator. Sunt doi pasi de urmat:

- calmarea mintii, iesirea din atasamentul material si conceptual.

- focalizarea atentiei catre interior, pornind de la dezideratul: "cunoaste-te pe tine insuti!"

Cu totii avem acces la cel de-al treilea ochi, localizat intre sprancene, care reprezinta tunelul subtil care uneste lumea fizica, a perceptiilor, de lumea spirituala a trairii. In Matei 6:22, Hristos spune: "Ochiul este lumina corpului. Daca ochiul este unic, atunci tot trupul tau va fi plin de lumina". Pier Franco Marcenaro scrie despre asta in Scoala Spiritualitatii: "Spiritul, avand ochiul interior deschis spre contemplarea Luminii Atotpatrunzatoare, este gradual directionat catre marea Constiintei Cosmice". Marele maestru oriental Kirpal Singh gaseste marea diferenta dintre magistrul autentic si instructorul orgolios, cu pretentii de guru. Primul ii deschide cel de-al treilea ochi discipolului ajutandu-l sa devina propriul sau maestru, in timp ce al doilea ii va da discipolului, cu lingurita, picaturi din lumina ochiului sau interior, creand astfel o nemeritata dependenta, intrucat contravine principiului fundamental al libertatii cu care ne-a inzestrat Dumnezeu.Nu cartile sau vorbele altora ne aseaza pe deplin pe Calea Spirituala ci propria noastra experimentare a iubirii, a pacii si a armoniei!

Sodoma si Gomora intre mit, legenda si adevar istoric

Capitolele despre Sodoma si Gomora au starnit multa curiozitate mistica, dar si paleoistorica. Cativa exegeti, mai dezinvolti ai Bibliei plaseaza aceasta drama a Pelestinei antice intr-un plan de "purificare" a Terrei de catre niste entitati superioare omului. "Atunci Atotputernicul revarsa din cer, peste Sodoma si Gomora, sulf si foc. El a distrus aceste orase, intreaga campie, pe toti locuitorii oraselor si toata vegetatia..." Istoricul Strabon, scrie la cateva decenii dupa Hristos: "...se spune chiar ca zidurile Sodomei, orasul principal, mai exista si ca masoara cat saizeci de arene. Lacul a iesit din matca lui ca urmare a unui cutremur puternic si a aruncat bitum topit amestecat cu apa sulfuroasa, in timp ce focul tasnea in sus si flacarile inghiteau stancile..." Remarci la cele intamplate, fac si Ptolemeu care numeste Marea Moarta: Sodomorum lacus, precum si Philon. Catastrofa are un ecou care ajunge si la romani. In Istoriile sale, Tacit isi insira gandurile: "Nu departe de Marea Moarta se intind campii care au fost candva fertile si unde se inaltau mari orase. Dar acestea, dupa cum se spune, au fost lovite de trasnet..." Coranul demonstreaza, inca o data ca nu este vorba despre o legenda, ci despre un eveniment petrecut aievea: "A rascolit orasele distruse care au fost inghite in adancuri". Un alt pasaj din Biblie intareste ideea ca aceste orase chiar au existat descriind razboiul la care s-au pregatit cei cinci regi din Sodoma, Gomora, Hadama, Seboim si Zoer. Patru dintre regate dispar in urma unei teribile catastrofe produse de Ingerii lui Dumnezeu suparati pe ticalosia oamenilor, ramanand doar Zoerul unde s-a refugiat Loth.

-va urma-

In cautarea Raiului Terestru

Preocuparea eterna a omului constient de spiritul sau, de natura divina, este redobandirea Raiului si pe pamant, nu doar pe lumea cealalta. Dar a existat vreodata paradisul biblic pe Terra? Intre secolele XII-XIV, crestinii europeni au cautat Edenul, cu precadere in Orientul Apropiat, iar una dintre misiunile secrete ale Cruciadelor a fost tocmai identificarea acelui "loc de Putere, unde s-a nascut Adam..."In 1165 Papa de la Roma si Patriarhul din Bizant primesc celebrele scrisori apocrife ale preotului Ioan, regele mitic al Indiei, care anunta ca Regatul Cerului pe Pamant se afla la doar trei zile de drum de tara sa. Cateva secole mai tarziu, insusi Cristofor Columb se arata interesat de subiect, dupa ce a descoperit Americile pe care le-a crezut Indiile. Cand a cartografiat traseul fluviului Orinoco, exploratorul a afirmat ca uriasul fluviu provenea din...Rai. Aryenii care aveau sa influenteze in ocult ideologia nazista sustineau prin Franz von Wendrin, prin 1924 ca Raiul s-ar fi aflat la granita dintre Pomerania si Mecklemburg cu centrul in oraselul Demmin, iar ca evreii au fost alungati de catre germani. Erik von Daniken in studiile sale identifica 80 de ipoteze diferite privind amplasraea paradisului terestru. Poate cea mai interesanta ii apartine orientalistului Albert Herman care scrie ca Raiul s-a aflat in regiunea araba Hadramaut, un tinut al arborilor aromati, cunoscut si ca tara padurilor de boswela. Sir William Willcox incearca sa demonstreze ca Raiul s-ar fi aflat in regiunile Mesopotamiei, acolo unde Tigrul si Eufratul, aproape ca se intalnesc. Dupa descoperirea Amazonului au aparut si teoriile legate de Gradina Edenului ca apartinand acestei regiuni. In antichitate Jordanus a scris: "Raiul pamantesc trebuie sa se afle undeva in Orient, intre Etiopia si India, pentru ca din aceste regiuni curg cele patru fluvii care transporta aurul cel pur si pietrele pretioase". Multe probleme de localizare le-au dat cele patru fluvii biblice, cercetatorilor. Intr-o legenda indiana se vorbeste despre Arborele Vietii plantat de catre Dumnezeu in gradina din Jina de pe muntele Hukaira. Grecii au mitul Gradinii Hesperidelor. Oricat de exotice ar putea parea aceste cautari ale Raiului de pe Pamant, ele tradeaza nostalgia comuna tuturor popoarelor pentru o lume perfecta, pe care am avut-o si am pierdut-o prin pacat!