Ziua pescarusului

Imaginea pleaca de pe un felinar, ca un ozn, din panza rosie rasucita cu fire galbene si portocalii, panorameaza lent podeaua de lemn, matura nisipul ca o pala de briza imbatata de culorile nebune ale marii, de la turcoaz la lila si de la albastru plumburiu la aur topit. Apusul, norii, bucatile de cer albastru si limpede acopera o parcela magica, unde totul e viu. Unde totul se joaca ordonat mulandu-se perfect peste starile sufletelor celor rataciti pe acolo. Un foc aprins de fete tatuate, cu priviri rapide si rapitoare imbie duhurile serii la fuziune cu sentimentele insinguratilor care-si cauta o clipa de fercire nevinovata, langa un pahar de mojito sau o bere nervoasa, dar rece. Acordurile strabat pamantul, se inalta intr-un zbor spiralat purtate pe aripi de elfi, facand norii sa danseze, ca niste vechi shamani imbatati de libertate si ayuahasca. Barul cu nume rusesc are un farmec aparte, e micut si intim. Barmanii, cu ochii rosii de verde, zambesc onest si-ti sufla in ochi fumul rebel al lipsei de griji. Oamenii plutesc fantomatici neintelegand de ce se simt atat de atrasi de acest loc sublim de simplu. E ca o vraja...pe care o intelg doar cei cu ochii sclipind ciudat, ca semn al trecerii lor, in vis halucinant prin stepele mortii. Ciudat, desi se aduna cu totii in jurul focului, raman singuri si visatori, captivi in trupurile lor frumos de inconsistente. Auzisem ca pe aici umbla o “haita” de baieti liberi, care s-au imprietenit cu plantele misterioase din zona, si care fierb laptele intr-un fel anume, din care doar aroma de scortisoara induce in eroare simturile conformiste, si vroiam sa ma alatur lor intr-o calatorie de-o nopate catre ultimile porti, ramase nedeschise, din neatentie. Stiam cine sunt, de unde vin, dar inca nu aflasem incotro ma indrept, si nici nu cred ca vom putea afla pana la inchidera delicata a pleoapelor si dupa ce in ultima suflare vom auzi vag spre tare: “Eli, Eli lamma sabatahni?” Stateam pe un puf mare si portocaliu cand auzii langa mine o intrebare dulce:

-"Vrei un prost? Ti-l dau gata facut cu 15 lei."

Il privii in abisul ochilor pe acel tip uscativ, coroiat, negru ca un brau de frac si zambind ii dadui banii, multumindu-i tacit, printr-o inclinare usoara. L-am activat si in fumul albastrui cu miros promitator de zbor catre launtruri am intrezarit pentru o clipa perspectiva unei intalniri cosmice. Caleidoscop de imagini pixelate in culorile unei realitati, inca misterioase, ascunsa in curgerea unor endorfine dintr-un creier mai enigmatic decat Sfinxul si mai tacut ca luna palida, imi aluneca prin simturi inundandu-ma cu un sentiment de bucurie blajina, descatusata de complexe si indigo de trista. Port de ceva vreme cu mine un soi de melancolie grej pe care incerc s-o descifrez, insa renunt obosit dupa cateva ore de introspectie sterila, Ma rog, ma ridic si usor clatinat, ma indrept spre bar, unde o blonda cu aer de stepa ma astepta dupa tejghea privindu-ma taios.
-“Stii sa faci o surubelnita?”, o intrebai eu destul de neintersat.
-“Ia pune-ma la incercare”, raspunse ea, suficient de obraznic, incat sa-mi starneasca o minima reactie.
O strafulgerai piezis, ca un deochi si o pironii cat timp prelucra bautura sincer de infidela. Votca ametita cu suc de portocale, dar numai niste maini dibace pot agita moleculele, ca ele sa pluteasca imbinandu-se perfect. Cunoscatorii isi gasesc satisfactie in acest cocktail simplu, dar datator de flama interioara. Mainile ei aspre, bronzate si noduroase se miscau rotund tradand meserie si chiar placere. Am stiut in acel moment ca va fi una dintre cele mai bune surubelnite. Imi intinse paharul sfidator, batjocorindu-ma cu o privire de caine lup:
-“Ia vezi stimabile, corespunde standardelor?"
Gustai tacticos, dand timp celor doi serpi, argintiu si portocaliu, sa se prelinga armonios pe toboganul unei trahei usor iritate de fum.
-“Da. E foarte bun...aproape perfect.”
-“Dar ce-i lipseste ca sa fie desavarsit?" Ma intepa ea neincrezatoare.
-“Companie”, lasai eu sa cada replica imbatabila de agatat barmanite all around the world. Si asa cum ma asteptasem, gheata din ochii ei caprui incepu sa se topeasca, lasand aburii unui rosu timid sa-i coloreze obrajii prelungi.
Si-l prepara iute si ciocniram in acel fel in care mainile se ating vag, pentru o secunda transmitandu-si feromonii unei foarte apropiate imbratisari dezinhibate.
Orele trecura pana la un rasarit incredibil de jucaus, degajand fulare visinii, rosii, portocalii pana la galben pai...Facu schimbul de tura si porniram tinandu-ne de mana, cu picioarele prin apa stravezie. Taceam, sau vorbeam cu sufletul, caci aveam senzatia ca suntem de o viata impreuna. De vieti...Adam si Eva.
-“Stiu un loc foarte special, aici...urca, hai...sau poate te inteapa surubelnitele."
Zambesc si-mi imping pieptul saltand peste niste bucati mari de argila uscata, maro. Intradevar locul este straniu. La jumatatea unui deal de argila, peste o plaja cu bolovani rosii, care pastreaza in ei milioanele de pasi, cu povestile lor, este o poienita atat de mica, incat se pot tolani in ea, doua trupuri, de preferat de sexe opuse. Ne intindem lasand soarele sa ne patrunda prin pieile uscate de atata sare. Se face 10 dimineata si ea ma invita la ea in camera sa dormim putin. Cum sa dormim?
Ajungem intr-o curte pustie, unde latra patru caini si ne intalnim cu niste baieti dubiosi care despica un cactus si ii mananca semintele. Intram intr-o camera ciudat amenajata si ne trantim pe o saltea dubla intinsa direct pe o gresie care imita nisipul. Si atunci am simtit ceva ciudat...parca imi recunosteam parfumul acolo.
-“Cum te cheama”, ma intreba ea, destul de tarziu.
-“Alex”, raspunsei eu zambind.
In lumina aceea portocalie, am facut dragoste cu “maxilarele inclestate”. Cand ea a adormit, eu am plans, am plans acel umilitor strigat de recunoastere. Sentimentul ciudat persista si mai tare. Nu stiu ce anume resort m-a impins sa deschid sertarul unei noptiere plina de carti imprastiate. Degetele mele lungi si bronzate au atins atunci o fotografie. Din ea zambea ea, pe care nici nu stiu cum o cheama si...cu mine!
Imaginea pleaca de pe un felinar, ca un ozn, din panza rosie rasucita cu fire galbene si portocalii, panorameaza lent podeaua de lemn, matura nisipul ca o pala de briza imbatata de culorile nebune ale marii, de la turcoaz la lila si de la albastru plumburiu la aur topit. Apusul, norii, bucatile de cer albastru si limpede acopera o parcela magica, unde totul e viu. Unde totul se joaca ordonat mulandu-se perfect peste starile sufletelor celor rataciti pe acolo. Un foc aprins de fete tatuate, cu priviri rapide si rapitoare imbie duhurile serii la fuziune cu sentimentele insinguratilor care-si cauta o clipa de fercire nevinovata, langa un pahar de mojito sau o bere nervoasa, dar rece. Acordurile strabar pamantul, se inalta intr-un zbor spiralat purtate pe aripi de elfi, facan norii sa danseze, ca niste vechi shamani imbatati de libertate si ayuahasca. Barul cu nume rusesc are un farmec aparte, e micut si intim. Barmanii, cu ochii rosii de verde, zambesc onest si-ti sufla in ochi fumul rebel al lipsei de griji. Oamenii plutesc fantomatici neintelegand de ce se simt atat de atrasi de acest loc sublim de simplu. E ca o vraja...

O vara de neuitat...

El, care purtase atatea masti, de-alungul unor ani in care ceata captase toata lumina ochilor, iar buzele abia schitau zambetul simplu si adevarat, se hotari, intr-o vara, pe malul marii, dupa o experienta uluitoare de extindere a constiintei cu ajutorul unei foarte bune prietene, Maria, dupa un lung si bland dialog cu Divinitatea din el, sa-si aminteasca de lepadarea de Satan si de unirea cu Hristos, fraza care-i ajungea din cand in cand in minte, auzita cu toata fiinta launtrica, atunci cand apa i-a purificat noua viata in taina botezului. A inceput de atunci un lung si sinuos drum cu aceasi maracini si ghiocei violet, ca pe Golgota, cautand sa cuprinda misterul frazei: "fiti desavarsiti precum Tatal vostru este!" Au fost cativa ani de zbor lin catre piscurile cerului din propria minte, si mai ales catre caldura soarelui care-i facea inima sa bata. Constient de faptul ca trebuie sa inchida toate cercurile lasate deschise, a rezistat tristetii cu gust de dulceata de ciresi amare, in confruntarea cu eterna si necrutatoarea lupta dintre cauza si efect. Nici o clipa nu a fost singur, ci purtat discret catre iesirea din limite, de ingerul sau protector, a reusit sa simta, uneori in el acea putere care izvoraste din preaplinul zambetului de copil. Si, usor, usor, a uitat, s-a iertat si a iertat. In clepsidra unui timp iluzoriu, nisipul lui nu mai parea amenitat de furtunile inconstientului, din ce in ce mai luminat, pana cand, intr-o alta vara, in acelasi loc special, supus smerit unor picaturi de lichid magic, obtinut de catre shamanii moderni dupa o lunga discutie cu Sinele Superior, s-a trezit singur, inconjurat de forme si lumini ireale, stand fata in fata cu el. Cu Acuzatorul, cu eternul sceptic cum ca omul ar merita statutul de Indumnezeit. Acela pentru care singurul sens este demonstrarea slabiciunilor omenesti a venit prin el si i-a aratat Adevarul despre toti cei pe care ii considera ca fiind propriile lui reflectari in lume. L-a lasat sa cuprinda intr-o singura respiratie, fericirea lumii, dupa care lundu-i valul propriului sau suflet care ii filtra perceptia l-a lasat sa priveasca in abisul celor mai dragi si apropiate fiinte de langa el, din el...Si dintr-o data, scuturat brusc de orice subiectivism, a vazut si a perceput natura lor, ca o vesnica amintire a proprilor lui limite. O gheara rece, abila cunoscatoare a sediului sufletului din trup a inceput de-atunci sa-l stranga, scotand din mormantul coastelor lui picaturi de pelin, otet si miere...sau fiere! O vara de neuitat cu oameni liberi si singuri, cu frati si surori de pretutindeni, in cautarea sensului si a implinirii, in care Natura le-a vorbit tuturor ca o mama, in care cerul cu luminile aprinse, ludic si netulburat s-a jucat cu formele influentand fondurile, un anotimp al regasirii si al amintirii. Si, cuprins de betia florilor, de dansul ocult al valurilor, de ritmul armonios al sufletelor, el se hotari sa isi impinga cunoastrea si mai departe. Atunci, din negura propriului suflet, vocea Acuzatorului se auzi cu aceeasi claritate, ca acum sase ani, cand Bunul Pastor il culesese din campul de buruieni, asezandu-l pe drumul serpuit catre Acasa. "Ca sa mergi mai departe, trebuie sa accepti adevarul intim al fiecuria dintre semeni, precum si confruntarea cu tot ce a mai ramas necurat in tine. Mergi sau te opresti aici?" Hmmm...ca si cum n-ar fi stiut ca va alege drumul?! Au fost cateva ore de calatorie prin sufletele tuturor acelora pe care el ii investise cu dragoste si incredere. Cand s-a trezit, cuprins de cea mai teribila luciditate a inteles de ce Maestrul sau ii spuse, in fiecare generatie: "Regatul meu nu este din lumea aceasta!" De atunci, el merge necontenit, singur si treaz printre umbre si fantome aprinzand lumina ochilor tuturor celor care il striga. Dar el, mai sarac cu o jumatate, cu un rucsac plin cu pietre de mare, de care uitase, isi muta trupul din ce in ce mai slab si inconsistent spre varful muntelui, pe care desi nu-l vedea, il simtea mereu aproape, dar de neatins. Intr-o clipa s-a hotarat sa astepte...Plecase prea departe, lasandu-i pe cei pe care ii iubeste cu multi pasi in urma. El a murit atunci, ca in somnul acela dintre realitati sa uite si sa poata sta fara sa planga . Cand oboseala aceea de plumb topit a pus stapanire pe structura lui, zambi, isi reinoi juramintele si adormi. Un vis lung in culori ciudate il tot purta pe tarmul acelei mari verzi cu inflexiuni lila, cu plaja vie, lumini calde si un bar cu nume rusesc de unde pornise intalnirea lui cu cel ce a fost din totdeauana. Cu Iov...

-nu va urma-

Templul

Motto: " Nu stiti ca voi sunteti Templul lui Dumnezeu, si ca Duhul lui Dumnezeu locuieste in voi?" (Pavel:I Corinteni 3:16)

Marii Invatatori tulbura sistemul osificat, desacralizat care pare mai preocupat de sine decat de menirea lui. Iisus ii ironiza pe fariseii si saducheii, preoti ai cuvintelor moarte, indoctrinati de duhul uman si atat de straini de Sfantul Duh. Apelul catre experienta si cunoastere de sine si mai ales faptul ca foarte multi dintre noi ne trezim la Adevar, prin comuninunea dintre noi si cu Mama Natura, ne ajuta sa redescoperim sensurile sacre ale cuvintelor care ne tin captivi intr-un Matrix social. De exemplu, noi la cer spunem vazduh...Vaz si Duh...ce poate fi mai frumos, mai simplu si mai adevarat? Adevarata cunoastere se bazeaza pe experienta traita. Restul e manipulare! Religiile care s-au orizontalizat in ciuda verticalizarii spirituale au transformat menirea mantuitoare in uriase afaceri imobiliare, financiare, etc. Fiind cosntructii umano-divine, aceste sisteme de raportare la Planul Superior sunt perfecte in dimensiunea Dumnezeiasca, dar sortite morbului coruptiei in planul omenesc. Astazi, dogmaticii incearca sa ne convinga ca Hristos nu se mai reveleaza in generatii, ca Si-a incheiat misiunea dupa Inviere, lasand cheile Imparatiei in mainile preotilor. Ce fals, ce stupid... Pai atunci cum vorbeste Hristos in Pavel? Mantuirea noastra nu se poate face fara cunoasterea Hristosului launtric: "Cine vrea sa-mi urmeze, sa-si ia crucea in spinare si sa-mi urmeze mie!" si atunci, indifernt de religie, cult sau credinta, toti prorocii, sfintii si maestrii au recunoscut ca puterea lor provine din contactul cu o Putere Superioara pe care au gasit-o cautandu-si sensurile in propria fiinta. Iata ce spune marele sufist Maulana Rumi: "Ori de cate ori un Suflet-Maestru deschide gura, El face aceasta pentru a transmite Cuvintele lui Dumnezeu, desi vocea poate parea una umana..." Inchei cu indemnul Marelui Maestru: "Fiti desavarsiti precum Tatal vostru Este!"