Viata incepe cu prima experienta...

Uluitoarea diferenta dintre universul real si cel virtual consta, desigur, in experimentare. "Coborati-va, fratilor mintea in inima si ganditi de acolo", ne indeamna sugubatul si blandul ostas al cuvantului lui Hristos, parintele Cleopa. Budhha ne arata cheia tuturor initierilor spunand ca cine se cunoaste pe sine transcede nasterea si moartea. Asadar, tot ceea ce este "in afara" noastra este predispus iluziei, caci mintile noastre creaza sau repeta neincetat diferite tipare auto-impuse sau mostenite de la altii. Ne cufundam de multe ori in propria noastre fictiune despre viata, lume, Dumnezeu, moarte, devenire incat ne subjugam prea tare, ori simturilor, ori imaginatiei. Exista o cale de mijloc, numita intuitie, care ne poate ajuta sa restabilim echilibrul dintre universul cauzal (spiritual) si cel efectiv (material). Intuitia este calitatea sufletului, care locuieste in inima, deci parintele Cleopa traindu-si mistic propria experienta spirituala, a inteles ca oamenii fac doua mari calatorii in vietile lor: cea cu ochii deschisi in lumea guvernata de Soare si cea cu ei inchisi in regatul Lunii. Suntem ceea ce nu se vede cu ochiul fizic, ci doar cu perceptia precisa a ochiului mintii. Si asa cum toata progresia matematica are nevoie de multiplicarea lui Unu si apoi reintoarcerea la unitate, tot astfel si noi ne-am divizat si multiplicat, pentru ca la sfarsitul aventurii noastre comune sa putem rosti, ceea ce ne-a invatat Marele nostru Maestru, fiul lui Dumnezeu si, deopotriva al Omului: "Eu si tatal Unu suntem!". Numai cautand adevarul, ne putem elibera, iar la aceasta stare uluitoare se ajunge doar prin experienta! "Cercetati totul si pastrati-va doar cele de trebuinta!" ne intareste demersul initiatic, al treisptrezecilea apostol: Pavel!

...Si totul este cuprins intre prolog si epilog

Ca o concluzie a celor scrise pana acum, tot penduland intre sfarsit si inceput, asemeni Ouroborusului care-si devora propria coada intr-o miscare perpetua, ne oprim smeriti si tematori in fata conceptului de extinctie, privit ca un sfarsit fara intoarcere. Intr-o asemenea ipostaza intalnim cea mai dura realitate din istoria vietii. Amintirea potopului, regasita in majoritatea culturilor lumii ne intareste aceasta perspectiva. O statistica ingrijoratoare arata ca dintre toate speciile care au existat pe Terra, 99% au disparut. Desi au exista epoci cand pamantul, aerul si apele le apartineau in intregime, fiinte exceptionale, animale extraordinare, plante deosebite au devenit niste fosile, amintind posteritatii de minunatia diversitatii creatiei Divine. Extinctiile in masa sunt ciclice ele petrecandu-se cam o data la 30.000.000 de ani, stergand de pe fata pamantului intre 50% si 90% dintre speciile existente atunci. Aceste disparitii definitive din Marea Carte de Biologie au fost, sunt si vor fi o realitate obisnuita a vietii pe aceasta planeta, in permanenta dinamica. Motivele sunt diverse, noi fiind intr-un permanent raport cauza-efect cu miscarile cosmice si telurice, astfel incat, ori cat de sigur pe sine s-ar simti omul, in fata Naturii si a Universului el nu poate controla nimic. Se poate doar ruga la Planul Superior sa inteleaga sensul tuturor acestor transformari sau distrugeri. Ori cat de mari si dominanti au fost dinozaurii, ei au disparut intr-o clipa istorica. Daca adaugam incalzirile si racirile globale, ploile de meteoriti, radiatiile cosmice si cataclismele naturale: eruptii vulcanice, cutremure, furtuni, subtierea stratului de ozon, efectul de sera, distrugerea padurilor, poluarea solului, a apei, a aerului si razboaiele, realizam ca viata noastra nu este deloc in siguranta! Poate va exista o vreme, cand fiintele dominante de pe Pamant ne vor gasi fosilizati si vom fi studiati ca niste fiinte apartinand Erei Sapiens. Poate ca trupurile noastre conservate si mumificate vor deveni exponatele unui muzeu biologic al viitorului, dar asta nu are nici o importnata, caci acolo vor fi doar carcasele care au gazduit, vremelnic niste suflete insetate de cunoastere si manate irezstibil de dorinta sfasaietoare de revenire Acasa, in bratele Tatalui Ceresc, mangaiati de Mama Geea, sub privirile blande ale Aceluia care va fi de-a pururi Fiul Omului si al lui Dumnezeu!

De la carne si sange la paine si vin

Dupa ce spaniolii au patruns in Indiile de Vest, s-au ciocnit de membrii tribului Caniba, si nu mica le-a fost stupoarea, constatand, ca acestia mancau carne de om. Termenul de canibalism provinde din derivarea cuvantului spaniol canibal, care are sensul de salbatic. Trebuie precizat, ca europenii nu mai auzisera de asemenea grozavii, inca din antichitate, cand fusesesera documentate de catre greci. In Lumea Noua, conchistadorii s-au vazut pusi in fata unui alt tipar spiritual. Aztecii sacrificau si mancau rituialic, cate 15.000 de victime anual.Dar sa revenim, putin la izvoarele istorice care descriu practici canibale in antichitatea europeana. Iata ce scrie Panati in Cartea Sfarsiturilor: "Participantii la vechile culturi misterioase din Grecia antica puteau sa guste din sangele unui mare preot sau sa manance o cantiate simbolica din carnea unui razboinic ucis in lupta.Un dumicat. Canibalismul avea caracter simbolic si, pentru a o spune pe sleau, mai putin ajungea mai mult..." In insula Creta, se obisnuia consumul unui preot, caci el reprezenta un zeu in lume si astfel, prin ingurgitare canibalul devenea una cu zeul! Herodot gaseste si mai multe motive pentru canibalismul ritualic. Batranii erau mancati dupa moarte, de catre rude, ca sufletul lor sa continua viata in noi trupuri, razboinicii propriilor trupe erau haliti, dupa moarte, pentru a nu fi pangariti de dusmani si mai ales pentru ca virtutiile: curaj, darzenie, pricepere in lupta sa "ramana" in interiorul propriei armate. Canibalismul ritualic nu a rezistat mult in Europa, el fiind inlocuit, inca din antichitate cu valori simbolice ca painea si vinul.

-va urma-

Canibalismul: o practica pastrata pana in secolul al XX-lea

Unul dintre cele mai vechi ritualuri umane a fost canibalismul, ale carui expresii le regasim, simbolic, desigur si in taina euharistiei. Timp de secole, Biserica Catolica a pretins ca Impartasania cu paine si vin inseamna hranirea enoriasului cu trupul si sangele lui Hristos. Inca din cele mai neguroase vremuri, oamenii primitivi isi "consumau" semenii fiind convinsi ca prin acest ritual vor dobandi puterea, intelepciunea si curajul victimei. Canibalismul real si simbolic au urmarit evolutia omului, in aventura vietii numita cunoastere, in toate culturile, fiind activa pana in secolul al XX-lea, regasindu-le in triburile Maori, la eschimosi, in Africa Centrala. Tinandu-se cont de credinta ca virtutiile se transfera prin ingurgitare si digestie, victimile preferate ale canibalilor erau: razboinicii, vracii si...fecioarele. Specialistii in antropologie gasesc doua mari categorii: exo-canibalismul (cand victima este aleasa din afara familiei sau a tribului) si endo-canibalismului (in care victima este un membru al familiei, comunitatii). Timp de secole, popoarele slave isi mancau parintii, iar colonizatorii Irlandei isi "devorau" doar rudele de sange. Prin acest act se credea ca victima isi transfera toate reursele energetice si ca va trai din nou in trupul canibalului. In endo-canibalism, era forma maxima de iubire si respect fata de rudele decedate, de a fi mancate pentru a putea trai din nou...Pe malul fluviului Orinoco existau triburile Acuma si Mayouruna, in care membrii isi lasau un soi de testament precizand, inca din timpul vietii de cine si-ar fi dorit sa fie mancati. In Australia, a existat pana acum cateva decenii, un trib care isi afuma rudele decedate si purtau la ei o bucatica, pe care incepeau s-o infulece, de fiecare data cand le era dor de raposat. Aceasta nastrusnicie poarta numele de "afectiune morbida"...

-va urma-

Reflexul celor patru umori in psihologie

In Evul Mediu celor patru umori li s-au gasit corespondente psihologice.Umoarea rosie a capatat nominarea: sange, umoarea galbena devine fiere, cea alba, flegma, iar umoarea neagra se va numi melancolie. Mixtura obtinuta din amestecul celor patru fluide vitale deseneaza caracterul sau temperamentul. Inteleptii medievali considerau ca proportia ideala genera un caracter echilibrat, un temperament vesel si sanguin. Ori ce dezechilibru nastea, in consecinta alte caractere: flegmatic, coleric, melancolic. Temeperamentul sanguin se traduce printr-un tonus general, o stare pozitiva si o viziune optimista asupra vietii. Un caracter coleric este definit atat de tenul ingalbenit si bolnavicos, cat si de un mental irascibil. Termenul provine din latinsecul Cholera, care inseamna icter. Colericii sunt indivizi cu "ficatul nervos".Trasaturile dominante: aroganta si trufia.Flegmaticii, adica cei dominati de umoarea alba sunt adesea plictisiti, neinteresati de nimic, lenesi. Au palmele reci si umede. Melancolicii secreta o cantitate mai mare de bila neagra din rinichi, pancreas si splina, fapt ce le "intuneca" existenta. Melanos este cuvantul grecesc pentru negru, asadar comportamentul acestora este in genere depresiv si bolnavicios. Evident, ca exista foarte putine cazuri in care un nativ sa fie dominat de una dintre umori, deobicei cei mai multi dintre noi au temperamente combinate. Teoria umorilor in psihologie a iesit din uz, inca din secolul al XIX-lea fiind inlocuita de lipsa sau abundenta unor neurotransmitatori precum: dopamina, serotonina, acetilcolina si norepinefrina. Asadar substantele chimice secretate de creier si combinarea lor au inlocuit predicatul celor patru fluide vitale. "Nimic nu dispare, totul se transforma!"

-va urma-

Obiceiuri disparute:

Starea de sanatate si cele patru umori

Daca tot am scris pana acum despre sfarsituri si alte inceputuri, incercand sa demonstrez ca nu exista limita ci un continuum spatio-temporal, in care singura masura reala a timpului este "aici si acum", dati-mi voie sa enumar cateva obiceiuri si teorii disparute. Pana in sec. al XVIII-lea s-a pastrat convingerea ca vitalitatea si sanatatea omului erau guvernate de cele patru umori. Medicii din vechime considerau ca organismul contine patru fluide vitale, numite umori de la latinescul care defineste umezeala. Aceasta teorie va influenta hotarator intreaga stiinta medicala, iar mai apoi, cand umorile au fost asociate tipului de personalitate a aparut o noua stiinta numita psihologie. Iata cum imparteau medicii antici cele patru fluide vitale:

- umoarea rosie a sangelui, care provoaca imbujorare, febra si transpiratie.

- umoarea galbena a bilei, care pigmenteaza carnea in culoarea portocalie.

- umoarea alba a mucozitatilor formate in nas si plamani si care era expectorata prin tuse.

- umoarea neagra care se forma in adancul corpului atragand atentia ca organele incep sa putrezeasca si ca se instaureaza moartea.

Initial, se credea ca bolile sunt cauzate de dezechilibrele acestor fluide vitale, si cum intreaga antichitate considera ca materia din univers este formata din cele patru elemente: apa, pamant, aer si foc, medicii au pus in analogie umorile cu expresiile "macrocosmosului in microcosmos". Tales din Milet, primul nare filosof al occidentului a spus: "Apa este elementul ce exista inaintea aparitiei tuturor lucrurilor, din care toate s-au format si in care toate lucrurile se intorc". Pentru Anaximandru, parintele metafizicii, elementul primordial era focul, iar Anaximene opta pentru aer. In fine, Heraclit a combinat cele trei elemente adaugandu-l pe al patrulea: pamantul. In lumina acestei filosofii, patru a devenit numarul de aur! Teoria celor patru elemente este corespondenta legii conservari energiei care postuleaza ca nimic nu se pierde ci ca totul se transforma. Ceva mai tarziu, Empedocle asociaza patru culori corespondente elementelor, urmat indeaproape de medicul Galenus care sustinea ca starea de sanatate este data de echilibrul celor patru umori.

-va urma-