Moartea lui Socrate, o admirabila lectie despre libertate, putere si intelpciune

Alaturi de Platon si Aristotel, Socrate reprezinta gandirea libera, etica si morala. Un filosof smerit, care desi casatorit, avand o familie numeroasa, isi petrecea intregul timp in amfiteatrele, gimnaziile si strazile Atenei tinand cursuri de filosofie, poezie si autocunoastere. Intrebat de un discipol care este cea mai mare taina a universului, Socrate i-a raspuns: "Cunoaste-te pe tine insuti!" Toate informatiile cu privire la doctrina si modul sau de a percepe lumea, ne parvin prin dialogurile sale cu Platon, Socrate fiind prea modest ca sa considere ca gandurile sale merita lasate posteritatii. Platon scrie despre maestrul sau: "A fost cel mai intelept, mai drept si mai bun". Invataturile sale, care puneau accentul pe lumea interioara si pe faptul ca fiecare dintre noi avem insamantat in suflet "cunoasterea zeilor si a cosmosului", l-au pus in conflict cu stapanitorii sistemului, speriati de emanciparea celor pe care doreau sa-i manipuleze.In 399 i.Hr, autoritatile statului il acuza public pe Socrate de "coruperea tinerilor" si impietate adusa zeilor slaviti de cetate si "practicarea unor inovatii religioase". Daca Socrate ar fi fost evreu aceasta s-ar fi numit hula, iar daca ar fi fost crestin...erezie. Vedem, asadar, ca dintotdeauna "cine n-a fost cu noi a fost impotriva noastra"...Hotarati sa scape de filosoful rebel care-i sfatuia pe tineri sa nu asculte de parinti si de profesori ci sa-si asculte intuitaia dezvoltandu-si imaginatia creatoare, cativa functionari sprijiniti de cateva familii stupide au clamat un proces. Au fost stransi 501 jurati care l-au gasit vinovat si l-au pus sa aleaga intre exil si moarte. Intru-cat exiliul ar fi fost o umilire pentru cel care a sfidat ipocrizia si superficialitatea sociala, care a trait natural, armonios si virtuos a preferat moartea. Ba mai mult, fiind un aprig sustinator al legii, Socrate a spus ca daca legea il gaseste vinovat, iar legea este nedreapta, ea trebuie respectata oricum, caci in afara ei ar fi anarhie. A ales sa fie otravit cu cucuta. Inainte de venirea calaului, filosoful s-a imbaiat, le-a raspuns tuturor discipolilor la intrebarile despre viata, si-a mangaiat sotia si copiii, spunandu-le ca moartea este inevitabila, si ca este important cum traiesti si nu cum te duci...Platon povesteste in Phedon, ca Socrate a baut cucuta, s-a plimbat prin incapere, i-a imbarbatat pe discipolii care plangeau si cand a simtit ca il copleseste ameteala, s-a intins pe pat si si-a tras singur cearsaful pe fata. Inainte sa moara le-a spus autoritailor care venisera sa se asigure ca verdictul va fi dus pana la capat: " ...nu pe mine ma veti ingropa, ci doar trupul meu. Eu voi fi plecat!"

-va urma-

Tanatografii celebre:

Moartea lui Gautama Buddha

Indiferent de natura noastra spirituala, cu totii suntem datori Marii Treceri, sau, mai degraba spus, Marii Transformari, caci fiind omizi in viata trupului, cu totii putem spera la renasterea fluturelui. Marile personalitati ale lumii, au avut si ele parte de "o plecare dincolo de Porti", la fel de simpla, spectaculoasa sau banala, ca oricare dintre noi. Calauziti de gandul profetului Mahomed care spune: "Cat traim dormim. Ne trezim dupa ce murim", sa parcurgem cateva dintre tanatografiile celor mai pitoresti personalitati. Sa incepem cu cel care va modifica fundamental si ireversibil spiritualitatea orientului si a lumii: Gautama Buddha. Nascut in 563 i.Hr, ca print, Siddharta are revelatia iluziei perceptiilor si parasindu-si familia si averea, porneste intr-un lung drum catre cautarea sinelui. Parcursul sau ii intareste convingerea ca "lumea este construita pe durere, iar temeliile ei sunt turnate in agonie" si a inceput diferite experiente in urma carora spera sa atinga starea de gratie a Iluminarii. Intr-o prima etapa, Budhha a intrat intr-o asceza cumplita, hranindu-se doar cu coji de copac, plante si seminte. In scurt timp s-a imbolnavit. Iata ce scrie el intr-o sutra: "Din cauza hranei atat de sarace, toate membrele mele au ajuns ca ale unor taratoare uscate cu incheieturile noduroase". Pana sa realizeze ca nu prin infometare se ajunge in Nirvana, Gautama isi distruge sanatatea. Revenind apoi, la alimentatia indiana traditionala, el s-a ingrasat, dobandind o burta, care va deveni semn distinctiv in mai toate statuile buddhiste. Trecerea de la un regim la altul i-a provocat celui mai mare filosof al lumii o serie de ulcere si alte afectiuni gastro-intestinale care-i vor aduce sfarsitul in anul 483 i. Hr. Asadar, Buddha a murit la 80 de ani, in urma unei hemoragii intestinale, fiind incinerat de catre discipolii sai. Ultimile sale cuvinte au fost: "Nu uitati niciodata: declinul este inerent tuturor lucrurilor!"

-va urma-

Boala promiscuitatii

Cunoscut ca si "Marea boala", sifilisul a lasat urme adanci in trupurile si sufletele oamenilor. Considerat un virus al imoralitatii si promiscuitatii, bolanvul de sifilis era ostracizat social. Produs de spirochetul Treponema palladium, flagelul se manifesta, initial, prin leziuni cutanate, ajungandu-se la invadarea creierului, a inimii, a ochilor prejudiciind in cele din urma, intreg sistemul nervos central. Din prespectiva istorica, sifilisul se aseamana cu sida si este privit ca o pedeapsa divina acordata celor care se afla in afara legiilor bunului simt. Boala ajunge in Europa in sec.al XVI-lea si, se pare ca este de origine africana, avand o vechime de 11.500 de ani. Dupa unii cerectatori virusul vine din Lumea Noua, odata cu raporturile sexuale dintre marinari lui Columb si bastinase. Insa lucrurile devin complicate daca studiem istoricul referirilor la sifilis: francezii de acum cateva secole erau siguri ca originea bolii se afla in Germania. Englezii o numeau "boala frantuzeasca", nemtii aratau acuzator catre spanioli. Mai tarziu, in legendele indienilor hopi boala apare ca un blestem adus de "omul alb", iar scoala americana este convinsa ca sifilisul, ca si sida se manifesta spontan in mediile promiscue si neigenice si ca marinarii spanioli au adus boala pe continentul american, ceea ce pare credibil, intru-cat, se stie ca europenii Evului Mediu erau cam nespalati si cam abuzivi din punct de vedere sexual. Unele dovezi istorice plaseaza inceputurile bolii in Africa colonizata de romani. Ajunsi pe continent, latinii s-au confruntat in antichitate cu flagel numit "lepra sexuala" ale carei simptome sunt identice cu cele ale sifilisului. Consecinta acesteia este aparitia prezervativului, spre sfarsitul sec. al XVI-lea. Atunci era numit "palton"si era confectionat din panza de in cerata si se fixa cu ajutorul unor panglici filetate. Efectele bolii erau atat de catastrofale si scabroase, incat, Biserica a decretat ca este "pedeapsa Domnului pentru pacatele trupesti". In cateva decenii, debandada sexuala din Europa a fost inlocuita de puritanism si castitate (evident, pana cand boala a disparut...) Tratamentul initial a fost pe baza de mercur. Bolnavul era tinut intr-un butoi cu cinabru si sulfura de mercur, care era incalzit la temperaturi mari, pana cand fluidele se lichefiau, iar "aburul argiuntului viu" patrundea prin oase si muschi. Mercurul ucidea agentul sifilisului, dar il intoxica letal pe pacient...Virusul este izolat astazi, insa a facut victime celebre: Cristofor Columb, James Cook, Gaugain, Goya, Toulouse-Lautrec, Goethe, Sade, Baudelaire, Eminescu, Nietzche, Petru cel Mare, Napoleon, Papa Iuliu al II-lea, Papa Alexandru Borgia si lista ar putea continua...

-va urma-

Variola, mai distrugatoare decat conchistadorii spanioli

Desi astazi, virusul este sigiliat si bine pastrat in doua laboratoare din Moscova si Atlanta, variola si-a "facut de cap" cateva sute de ani ucigand milioane de oameni. Boala, se spune ca a fost eradicata in 1977, ultimul caz de transmisie fiind inregistrat la Merca, in Somalia. Insa, mult mai teribila decat moartea era spaima de suferinta si mutilare. Extrem de infectioasa, variola debuta cu febra, in cateva zile se ajungea la eruptii cutanate purulente,iar cicatricile inceapeau sa brazdeze trupurile putinilor supravietuitori. Transmiterea bolii se facea doar intre oamenii infectati. Recordul macabru a fost atins in sec. al XVIII-lea, cand variola a ucis 60 de milioane de europeni. Originile bolii sunt insa foarte vechi. Capul mumificat al lui Ramses al V-lea demonstreaza moartea acestuia din 1160 i.Hr, cauzata de variola. Tara de origine, pare a fi India. In China molima era cunoscuta sub numele de "venin din sanul matern", deoarece copiii erau cei mai predispusi. Charles Panati descrie in Cartea Sfarsiturilor, cum virusul ajunge in Spania in urma unui viol. In anul 710 regele Don Rodrigo a molestat-o pe Cava, doamna de companie a reginei. Tatal acesteia, contele Julian, drept razbunare si-a vandut tara maurilor veniti din nordul Africii. Invadatorii islamici, dupa cucerirea Spaniei, aduc pe continent si virusul variolei, declansad prima epidemie. Virusul, calatoreste apoi, pe vapoarele conchistatdorilor spanioli ajunsi in Americi. In secolul al XVI-lea, aztecii primesc de la oamenii lui Hernado Cortez o boala pe care o vor numi: "marea lepra." Rezultatul a fost catastrofal, peste jumatate dintre locuitorii oraselor mexicane decedand in chinuri groaznice. In 1531, o noua corabie spaniola aduce a doua epidemie, iar in 1545 inca o re- editare. Pe langa crimele produse de invadatori, doar variola a ucis 18, 5 milioane de azteci.

-va urma-

Malaria si aparitia raselor umane

Al doilea flagel, dupa ciuma, care a decimat populatia Terrei este malaria. Agentul transmitator este un protozoar si se "incarca" in organism prin intepatura femelei tantarului anofel.Pana in 1948, aceasta boala se face vinovata de uciderea a peste 300 de milioane de oameni. In tarile cele mai afectate, cum este India s-au inregistrat si 4.000.000 de decese intr-un singur an, iar in Indochina, aproape toti localnicii s-au confruntat cu malaria, pana la varsta de 25 de ani. Bioistoria studiaza cum acest flagel a contribuit la caderea Imperiului Roman. Inainte ca latinii sa fie atacati de ciuma bubonica a lui Iustinian, s-au confruntat cu aceasta boala a "aerului rau", majoritatea soldatilor fiind slabiti de pandemie. Insusi Cezar a cazut prada acestei cumplite boli care se manifesta prin frisoane, febra, anemie si marirea splinei. Existand chiar din preistorie, malaria, se pare ca i-a obligat pe oamenii primitivi sa paraseasca zonele din Africa si Asia unde au aparut primele organizari umane. In aceasta privinta, Charles Panati scrie in Cartea Sfarsiturilor: "De vreme ce migratiile umane sunt considerate responsabile pentru producerea, prin adaptare, a diferitelor caracteristici de rasa-culoarea pielii, forma ochilor, structura parului-malaria ar putea fi, daca se dovedeste teoria bolii ca motivatie a migratiei, un factor indirect semnificativ ca a dus la aparitia raselor."

-va urma-

Cele mai cumplite pandemii

Sensul termenului epidemie se traduce din grecescul epi demos care inseamana deasupra oamenilor. Cand sunt atacate de catre virusi, categorii extinse de oameni, termenul se transforma in pandemie. Atata vreme cat oamenii erau organizati la nivel de familii tribale, iar distantele dintre ei erau foarte mari, bolile se manifestau local, insa pe masura ce Comuna Primitiva incepe sa se dezvolte, iar oamenii sa caute spatii vitale din ce in ce mai vaste, virusii au gasit metode variate de propagare. Odata cu inventarea rotii si a construirii drumurilor aceste microorganisme incep sa se deplaseze odata cu gazda si sa se inmulteasca prin trasmitere. Pana cand organismul si-a gasit metodologia de aparare, virusii au distrus, in istoria evolutiei noastre, populatii intregi. Ingrijorator este faptul ca laboratoarele mari din Rusia, SUA si China pastreaza in condintii speciale tulpini ale unor microrgansime, vinovate de decimarea a sute de milioane de oameni. "Vedeta" printre pandemii este Ciuma bubonica, cauzata de bacteria Pasteurella pestis, cu transmitere prin muscatura sobolanilor si intepaturile puricilor, care produce inflamarea nodulilor limfatici (buboane), febra si delir. Timp de aproximativ 1200 de ani, de la caderea Romei pana la Marele Incendiu londonez, umanitaea s-a intalnit de trei ori cu Moartea Neagra. Cele trei pandemii au produs 137 de milioane de victime. Fiind extrem de contagioasa, ciuma bubonica a avut o rata a mortalitatii de 90%. Laboratoarele moderne au identificat cauza aparitiei acestui tip de infectie. Vinovata se face o bacterie din structurile sobolanului negru (Rattus rattus). Acest animal se deosebeste fundamental de sobolanul de canalizare. Cunoscut in Europa Medievala drept Vechiul Sobolan Englezesc, acest Rattus rattus avea o blana matasoasa, era extrem de curat, sfidand mizeria si namolul din canale si catacombe, preferand casele calduroase si corabiile uscate. Un sobolan negru infestat cu Pasteurella pestis devine focarul de infectie cauzator al pandemiei de ciuma bubonica. Boala este transmisa de la un sobolan la altul cu ajutorul puricilor care se transferau apoi la om. Bacilul, odata patruns se inmulteste cu iuteala in fluxul sanguin, afectand iremediabil si plamanii. Respiratia si saliva celui infestat devin mijloace de propagare de la om la om. De trei ori, pana acum, umanitatea s-a confruntat cu Ciuma:

- Ciuma lui Iustinian in sec. al VI-lea d.Hr.

- Moartea Neagra in sec. al XVI-lea.

- Ciuma Londoneza izbugnita intre anii 1665-1666.

-va urma-

Virusii: cei mai vechi dusmani ai vietii organizate

In periplu nostru de la inceput spre sfarsit, si invers, pentru a ne intelege si mai bine obsesia pentru continuitate si teama de un final implacabil si definitiv, ne vom concentra atentia asupra unor extinctii cauzate de virusi si infectii ucigase. De exemplu, ciuma se face vinovata de pierderea mai multor vieti decat toate razboaiele din istorie. Numita si Moartea Negara, acest flagel, a exterminat in patru ani, o treime din populatia Europei Medievale. Un alt virus,adus in Americi de catre conchistadorii spanioli, variola a distrus mai multe vieti printre nativi, chiar decat praful de pusca. Cu nici un secol in urma, spre sfarsitul anului 1918, a izbugnit o epidemie de gripa, probabil dintr-o baza militra americana, care s-a extins in toata lumea, ucigand in patru ani, peste 20 de milioane de oameni. Virusii, bacteriile, bacilii, parazitii, ciupercile au o vechime de peste 3,5 miliarde de ani, asadar sunt cele mai adaptate forme de viata inteligenta. Daca stramosii lor au fost primele forme de viata ale Terrei, de ce n-ar fi aceste microorganisme ultimele? Virusul, ca ori ce alta forma de viata, are inserata in structuri, dorinta de a se inmulti si de a supravietui. Bacteria care a produs ciuma bubonica a gasit cea mai eficienta cale de multiplicare si propagare: puricii si sobolanii. Si cum in Evul Mediu acestia faceau parte din decorul firesc al fiecarei familii, boala s-a transmis la om, aproape imediat. Dar oricat de inspaimantatoare ar fi perspectiva confruntarii cu un dusman invizibil, ar trebui sa constientizam ca aceste microorganisme tin biosul in echilibru si ca disparitia lor ar insemna disparitia conceptului de viata. Paleopatologia studiaza cum au influentat diferitele epidemii viata terestra, iar bioistoria cerceteaza dezastrele produse de boli si influenta lor asupra prabusirii unor imperii, civilizatii sau culturi!

-va urma-

Disparitia speciilor si obsesia extinctiei

O statistica ingrijoratoare spune ca peste 99 la suta dintre speciile care au existat vreodata pe pamant au disparut. De la celebrii dinozauri, pana la felurite animale extraordinare care populau apele, aerul , solul si pamantul isi micsoreaza diversitatea bilogica, odata cu trecerea timpului. Extinctiile in masa au, din nefericire pentru cei care nu inteleg sensul evolutiei permanente, un caracter ciclic. Se pare, ca o data la 30 de milioane de ani se produc niste modificari planetare atat de intense incat dispar in aceea perioada, intre 50% si 95% dintre specii. Incalzirile, racirile globale, cutremure, ploi de meteoriti, eruptii vulcanice, radiatii cosmice, subtierea din ce in ce mai pregnanta a stratului de ozon, efectul de sera, disparitia padurilor tropicale, poluarea apelor si a solului sunt doar cateva dintre predicatele unei catastrofe planetare de proportie. Daca au disparut definitiv de pe fata pamantului niste specii si chiar rase, intelegem preocuparea din ce in ce mai intensa a omului fata de propria sa securitate si continuitate. Cu ajutorul paleontologiei putem calatorii in timp, pana in momentul in care primele organisme cu sistem osos bine definit dominau solul. Fosilele ne aduc in prezent, imaginea biodiversitatii de acum 600 de milioane de ani. Fosila este dovada existentei, intr-un timp foarte indepartat, a unui animal. In De Rerum Natura, poetul Lucretiu scrie: "Nimic nu ramane mereu cum a fost.Totul se misca. Totul este transformat de natura si fortat sa adopte noi directii. Un lucru, uscat de timp, imbatraneste si se descompune. Un altul rasare din dezonoare si devine puternic". Tot in varsta de aur a umanitatii, in Antichitate, un principiu hermetic postula: "Nimic nu se pierde, totul se transforma!". O samanta contine in sine, dinamica unui copac care poatre trai 1000 de ani!

-va urma-

Factorii care aduc moartea

Viata, asa cum o putem noi conceptualiza, in materie este conditionata de timp. Tot ceea ce se afla, la un moment dat, in dinamica are o durata determinata. Astfel un bec rezista 750 de ore, o toba de esapament, 2,5 ani, despre Soare se crede ca "traieste" aproximativ 5 miliarde de ani, un peste auriu traieste 14 ani, un caine de talie inalta, vreo 10 ani, iar media de varsta a omului este cuprinsa intre 65-75 ani. Obsesia pentru sfarsit, reinceput, moartea ca eternitate sau viata vejnica este mostenirea transmisa de umanitate din generatie in generatie. Atat omul cat si obiectele au o misiune de utilitate, dar si o uzura morala. Nimic din ceea ce nu produce utilitate nu rezista. Aceasta este pilda pe care Hristos ne-o da uscand un moschin care nu mai rodea, de multa vreme nimic. Revenind la preocuparea zilelor pe care le avem de trait si intampinarea momentului trecerii, trebuie spus, ca nu intotdeauna timpul vietii in dimensiunea materiala s-a masurat la fel. In Vechiul Testament gasim varste considerabile: Matusalem a trait 969 de ani, Noe, vreo 950. Acum cativa ani o rusoaiaca si un rus au stabilit recordul de longevitate: 195 si respectiv 165 de ani. Ei bine, potrivit legendelor sumeriene, regele Karke ar fi trait 28.800 de ani. Geneticienii au studiat ani de zile raporturile optime si conditiile de viata care ne-ar asigura o stare de sanatate perfecta si au ajuns la concluzia ca intr-o stare naturala, feriti de boli si accidente, oamenii ar putea muri de batranete la varsta de 115 ani. La aceasta etate, organele noastre ar iesi din uz, asemeni unui computer dupa ce i s-a stricat placa de baza. S-a ajuns la concluzia ca starea de fericire prelungeste viata sanatoasa, in timp ce starile de stres, nemultumire sau depresie accelereaza imbolnavirea si moartea! Motivele principale care conduc la pierderea prematura a starii de sanatate si, ulterior a vietii in dimensiunea materiala sunt: moartea partenerului de viata, divortul si negasirea sensului existential. Exista cateva statistici sumbre. Femeile divortate sunt de doua ori mai predispuse la cancerul de col uterin, decat cele casatorite, iar barbatii separati in cuplu risca boli coronariene grave. Explicatia este foarte simpla. Omul este constituit din doua jumatati energetice: barbat-femeie; yang-yin; (+)-(-)! Ar fi exact ca la un avion cu doua motoare, care functioneaza numai cu unul. Consuma mult mai multe energie si se uzeaza mult mai repede. Omul social traieste mai mult decat pustnicul si de aici deducem importanta colectivitatii si a comuniunii acesteia.

-va urma-

Ritualuri si obiceiuri legate de momentul mortii

Toate speciile detin nemurirea, dar in gene si nu in corpuri, asa cum isi doresc toti cei prea atasati de dimensiunea materiala. Totul in univers este informatie, iar aceasta nu moare, adica nu se uita, ea transmitandu-se din generatie in generatie prin eternul ciclul: nastere-devenire-moarte-renastere. Toate sistemele de informatii ale masculului si ale femelei, prin acuplare sunt transferate fatului ce se va naste. Cu alte cuvinte, noi dupa ce murim ne "mutam" in copiii nostri. Nu degeaba, ne-a indemnat Hristos: "Cresteti si inmultiti-va!" Declararea momentului mortii a tulburat, preocupat si chiar ingrijorat pe toata lumea, inca de la inceputurile umanitatii. In antichitate se credea ca moartea survine cand inceteaza respiratia, iar defunctului i se punea sub nari o oglinda. Daca aceasta se aburea, insemna ca individul traieste. Mai tarziu s-a ascultat inimia si s-a cautat pulsul considerandu-se ca decesul survine in momentul in care inima si plamanii nu mai functioneaza. In epoca moderna s-a spus ca moartea coincide cu incetarea oricarei activitati cerebrale. Initiatii considera ca nici nu exista un moment al mortii, ci la fel ca pubertatea, adolescenta, batranetea si moartea este o trecere din domeniul simturilor in cel al intuitiei si al imaginatiei. In folclorul celtic exista acest cantec: "Asa cum marele stejar se poate ascunde intr-o samanta, asa si omul dupa ce moare se ascunde intr-un gand al unui barbat si intr-o traire a unei femei!" O alta obsesie a secolelor trecute a fost moartea clinica. Insa acest fenomen ne poate demonstra ca spiritul paraseste trupul, deplasandu-se catre altceva, iar in momentul resuscitarii se simte atras ca intr-un vartej, inapoi in structurile sale biotice. Asadar, exista multe conceptii si teorii legate de moarte, dintre care se detaseaza cateva, cu adevarat interesante. Occidentalii, cu precadere, cred ca exista un moment al mortii, crestinii fiind convinsi ca sufletul paraseste trupul prin ultima suflare, si atunci rostesc: "si-a dat duhul". In alte culturi omul este declarat mort, cand temeperatura corpului sau a scazut atat de mult incat omul pare o statuie. Intr-un trib malayesian se crede ca tranzitia de la viata fizica la cea spirituala nu este instantanee, ci dimpotriva dureaza foarte mult. Trecerea de la lumea vizibila a viilor, la cea invizibila a mortilor necesita asistenta si foarte mult ajutor din partea celor ramasi. In perioada scursa pana la inhumare, defunctul este tratat ca o presoana vie, are la dispozitie mancare si bautura, rudele stau de vorba cu el, iar vraciul ii povesteste despre traseul care-l asteapta pana la intalnariea cu stramosii. In Indonezia exista un obicei si mai ciudat. Dupa constatrea mortii, defunctul este lasat sa se descopuna, ca cineva sa poata strange toate lichidele fiziologice pe care sa le toarne ulterior peste orezul pe care il va manca familia celui disparut. Obiceiul este vechi si se regaseste si in culturile balcanice. Coliva facuta din grau si arpacas reprezinta trupul decedatului, pe care rudele si prietenii il mananca, impartasind moartea cu el, dar oferindu-i ramanerea printre cei vii. Alte culturi considera ca sufletul paraseste trupul dupa fix 42 de zile, si ca pana atunci cadavrul se afla intr-un amplu proces de separare. Sufletul se inalta intr-o alta dimensiune, iar trupul se descompune in elementele constitutive ale materiei: pamant, apa, aer, foc, metal! Unii isi ingropa mortii dupa trei zile, altii ii incinereaza. Romanii au obiceiul de a face pomana mortului, de a-i lasa la indemana mancare si bautura timp de 40 de zile etc...Moartea este o realitate concerta la care se raporteaza toti indivizii, indiferent de gradul de perceptie sau cultura.

-va urma-

Profetia de la Fatima si sfarsitul lumii sub mandatul ultimului papa

Un alt an interesant din punct de vedere al interpretarii predicatelor apocaliptice a fost, desigur, 1999. Intrarea in noul mileniu s-a facut printr-o eclipsa totala de soare, iar la trecerea dintre ani, toate computerele s-au blocat din cauza unor erori de soft, insa, profetia cea mai ingrijoratoare pentru noi, caci suntem contemporani cu deznodamantul ei, este cea de la Fatima, Portugalia. In 1917, Sfanta si Pururea Fecioara Maria s-a aratat in duh, unor copii impartasindu-le mai multe mesaje secrete, dintre care unul, referitor la Apocalipsa. Acesta a fost scris si sigilat intr-un plic, care a ajuns la Vatican, fiind deschis si citit, in 1960, pentru prima oara, de catre Papa Ioan al XXIII-lea. Aceasta ultima avertizare pe care Fecioara o adreseaza umanitatii prin intermediul maicii Lucia, unul dintre cei trei copii, se refera la distrugerea lumii asa cum o cunoastem, cand cel de-al cincilea papa, dupa primul care a deschis scrisoarea, va iesi din Pontificat. Cei patru papi care au citit mesajul, pana la Benedict al XVI-lea, (n. Joseph Alois Ratzinger), care este actualul "stalp de sustinere al Vaticanului" au fost: Ioan al XXIII-lea, Paul al VI-lea, Ioan Paul I si Ioan Paul al II-lea. Legendele spun ca nici unul dintre pontifi nu a dezvaluit continutul mesajului, intrucat Biserica se teme de profetirea Zilelor de Apoi, la o data atat de "concreta"...(trebuie sa stim ca Benedict al XIV-lea are astazi 84 de ani), ar putea tulbura intreaga lume cauzand anarhie si haos!

-va urma-

Anul 1000 si primul sfarsit al lumii ratat...

Aproape in fiecare generatie a existat framantarea unui sfarsit catastrofal, cauzat de necredinta si rautatea oamenilor.Poate cel mai consistent prag a fost luat cand anul 999 a devenit 1000! Dupa un mileniu de la venirea lui Iisus, Europa crestina, cuprinsa de remuscarile propriilor fapte astepta cu infrigurare revenirea Mantuitorului si cumplita confruntare a Armageddonului. In functie de locul unde traiau, oamenii aveau perceptii deferite despre derularea Apocalipsei. In vremea aceea se "stia" ca Dumnezeu calculase "timpul devenirii si al mantuirii" in milenii! Spre exemplu, in Germania si tarile nordice se credea ca pamantul va exploda ca o uriasa minge de foc, fara nici o avertizare prealabila. Mediteraneenii se asteptau sa auda cornul Arhanghelului Gabriel si apoi va curge ploaie de foc si pucioasa din cer. Cronicile sfarsitului de an 999 sunt foarte interesante din perspectiva profundelor schimbari de comportament. Creditorii isi iertau datornicii, sotii isi marturiseau infidelitatile, bogatii deveneau, brusc generosi, comertul intre orase a stagnat, soldatii au renuntat la arme. Ce rost mai are viata cand moarte isi ascute coasa? Toata suflarea crestina astepta ca Judecata de Apoi sa inceapa la Ierusalim. Multi dintre nobilii bogati si-au donat averile si au pornit intr-un lung pelerinaj spre Tara Sfanta. Printre psalmi si rugaciuni pline de patos si verva duhovniceasca si-au facut loc, insa si predicatori fanatici care intretineau teroarea psihica. Orice fenomen natural era perceput ca semn apocaliptic. O furtuna echivala cu deschiderea unuia dintre sigilii...La Roma, in noaptea de 31 decembrie, in Basilica Sf.Petru, pontiful Silvestru al II-lea se pregatea pentru ultima slujba oficiata pe pamant. Orologiul batu lugubru de 12 ori, dar cerurile nu s-au deschis, iar credinciosii plangand de bucurie, imbratisandu-se reciproc si razand descatusati de spaimele mortii au intrat vii si recunoscatori in noul mileniu. Cruciadele si oceanele de sange care au intunecat intreg Evul Mediu se pregateau sa demonstreze istoriei ca evlavia colectiva este posibila doar in fata unui pericol iminent! Si uite asa, se poate gasi o explicatie utila razboiului...

-va urma-

Obsesia sfarsitului si falsele apocalipse...

Este aproape imposibil sa meditezi la inceputul oricarui lucru, fara sa fi preocupat de sfarsit. Este evident, pentru oricine, ca nasterea este o certitudine a mortii. Marile religii, invataturile marilor maestrii si sistemele filosofilor vorbesc despre devenirea fiintei intre cele doua coperti: nastere-moarte! Anumite culte vorbesc despre lumi diferite. In universul vizibil sunt fiintele intrupate, care se manifesta atata vreme cat sunt animate, iar in dimensiunea invizibila se afla sufletele descarnate. Asadar, avem o dimensiune materiala si una spirituala. Fiecare dintre noi, la un moment dat, ne vom trai propria apocalipsa, dar cum umanitatea ne cuprinde pe absolut toti, barbati si femei, obsesia sfarsitului si a inceputului a devenit colectiva. Reducand intreaga umanitate la cuplul primordial: Adam-Eva, yang-yin; (+)-(-) putem intelege si accepta de ce ideea vietii, a mortii si a renasterii este fundamentala in toate culturile si miturile lumii. Ideea unui sfarsit comun al umanitatii este intarita in cromozomii memorie care pastreaza remanenta extinctiilor care au mai avut loc: potop, eruptii vulcanice, schimbarea polilor, cutremure, caderea asteroizilor etc...Aceasta obsesie compulsiva a nascut isterii si mari nelinisti, aproape in fiecare generatie. Romanii, specialisti in numerologie credeau ca sfarsitul Romei va coincide cu sfarsitul lumii, caci in acele vremuri, era celebra butada: "toate drumurile duc la Roma". Latinii marcasera inceputul Romei in anul 753 i.Hr si calculasera prabusirea ei, in anul 195 d.Hr. Metoda de calcul era destul de simpla, ei atribuind cate un numar specific fiecarei litere. Astfel ca Roma devine un cod, cu suma totala de 948 de ani. Cam de aici vine conceptul celor aproximativ 1000 de ani de glorie a unui tipar...Un alt an temut in toata lumea crestina a fost 1666, din cauza asocierii cu numarul Bestiei. Toti asteptau sfarsitul lumii, dar n-a venit decat prbusirea Londrei sub flacarile unui incendiu urias! In 1524, un predicator german pasionat de astronomie a calculat ca Saturn, Marte si Jupiter se vor afla in acel an sub semnul Pestilor si ca atare se anunta un potop iminent. Enoriasii lui s-au chinuit sa construiasca plute uriase si barci gigant, pentru a se salva asemeni "strabunicului" Noe. Numai ca in acel an a fost o seceta cumplita, ambarcatiunile au ramas intepenite in noroi, oamenii isi cheltuisera toate resursele si acum riscau sa moara...de foame.

-va urma-