Va invit din nou pe: http://imaginibizare.blogspot.com/ (il gasiti foarte usor in coloana din dreapta la Lista mea de bloguri)

Zburatorul

Tulburari psihice cu stari isterice si aspect melancolico-depresiv, asa ar putea suna diagnosticul modern al unei fete pubere atinsa incandescent de primul fior al iubirii carnale. Pentru mosii si stramosii nostri,aceste manifestari dubioase erau opera Zburatorului, duh erotic masculin (incub-in clasifiacarea lui Paracelsus in Ars Occulta). Mintea victimelor "vizitate" de acest "Luceafar" popular se altereaza progresiv, trecand de la stari intense si febrile, la excitare, urmata de orgasm. "Este o placere interzisa, caci este produsa de un daimon si nu de om. Transferul energetic, trece peste bariera mortii, si asta este un blestem, greu de iertat, caci incalca legea neimpreunarii viilor cu mortii"-M.Eliade. (..care de altminteri, sedus de tema, scrie romanul Domnisoara Cristina, in care Zburatorul este un demon erotic feminin). In toate relatarile, pe care le gasim din abundenta in Fata caznita de Zburator a lui B.P. Hasdeu, in Cercetari asupra magiei la romanii din muntii apuseni de Gh. Pavelescu, in Magia si Fiintele Fantastice din Arhaicul Romanesc de Cornel-Dan Nicolae; zburatorul apare ca o boare si tulbura somnul bietei fecioare. Duh ratacitor, umbla noaptea pentru a se impreuna cu fetele de maritat, cu vaduvele si in general cu femeile singure, chinuite de dorul trupului. Uneori ia infatisarea iubitului real sau visat. Initial, pasiunea lui este balsamica pentru trupul uscat al victimei, dar orgia continua noapte, de noapte, pana la epuizarea fizica si nervoasa. Fetele "caznite" de Zburator, poarta peste noapte, urme de nesters: paloare cadaverica, cearcane uriase si melancolie bolnavicioasa. Legendele spun, ca Zburatorul nu are astampar pana nu-si devoreaza victima, iar daca fata este ascunsa unde nu o poate gasi devine rau si razbunator cu toti cei implicati. Intr-un material foarte interesant scris la 1900 de unul Tocilescu si numit Materialuri Floklorice se povestetste ca "nervos ca nu gaseste fata, Zburatorul s-a transformat intr-un sarpe care stralucea ca focul si a sburat, de unde a venit, in niste sire cu paie. Lumea, ca sa scape fata de el, a dat foc paielor. Cand l-a ajuns focul pe sarpe, el a inceput sa strige, dar tot n-a scapat si a ars de tot. Fata a mai zacut un an de zile si a murit." Daca ne amintim finalul Domnisoarei Cristina, intelegem ca aceasta iubire, desi blestemata, nu poate fi distrusa!

Samca, duh feminin diabolic

Legenedele noastre populare povestesc despre duhuri necurate, masculine si feminine care strabat hotarele dintre vii si morti, pentru a se hrani cu energie.Asa cum Paracelsus le categorisise drept incubus si succubus, batranii nostri le-au spus Samca si Zburatorul. Duh feminin, Samca sau Baba-Coaja este o aparitie oribila. Lazar Saineanu in Ielele, Dansele, Vantoasele, frumoasele, Soimarele, Maiastrele, Milostivel, Zanele, scrisa la sfarsit de sec. XIX,zice ca poate fi vazuta doar de vrajitori si de cei nascuti sambata, ca apare sub diferite forme animaliere, dar ca ea arata ca o baba cu parul rar si despletit pana la calcaie, cu ochii rosii si fata contorsionata, cu membre noduroase care se misca haotic si cu o voce ca suierul vantului, iar Al. Borza in Dictionar etnobotanic o descrie ca pe "fiinta cea mai nemiloasa si primejdioasa dintre duhurile necurate, se arata femeilor insarcinate chiar inainte de facere, le inspaimanta, le framanta si le chinui intra'tat incat multe, mor dinaintea nasterii pruncului, iar pe copii care scapa, ii imbolnaveste de samca." Descrierea bolii este cam asa: tremurat, crampe, insomnii sau in cel mai rau caz ii poceste. In Bucovina, bubele copiilor se mai numesc si "tatele Samcei". Metoda de lupta impotriva acestei creaturi tenebroase sunt amuletele magice purtate la gat, descantecele si ritualurile de alungare a duhurilor necurate. Aplicarea diferitelor tulburari sau boli pe seama duhurilor este tipica tuturor societatilor shamanice primordiale. Astazi, voodoo utilizeaza cu succes, in diferitele triburi africane, metoda "pacalirii" duhurilor intunecate si trimiterea lor in Bezna, sau transformarea lor in Lumina!

Stramosii lupi

Se poate lesne observa o legatura profunda intre stramosii nostri daci si lupi, de la stindard, pana la simbolul totemic al lui Zamolxe, care este lupul alb. Strabon se joaca de anagramarea si scrie ca dacii se numeau initial daoi, iar un alt istoric antic, de aceeasi talie, adauga ca daos era numele frigian dat lupului. Mitul apropierii omului de lup strabate insasi nasterea imperiului roman, sa ne amintim de Romulus, Remus si Lupoaica Mama. Eliade arata ca dacii se numeau "cei care sunt asemeni lupilor". Acum, daca intelegem modul de functionare a sistemului shamanic, asa cum scrie si discipolul lui Eliade, Petre Culianu din care citez: "baza tuturor sistemelor religioase este shamanismul primordial", putem descifra legaturile stramosilor nostrii cu "zeul lup". Fiecare popor ancestral isi alesese un simbol totemic pe care il inzestrasera cu puteri magice de strabatere a lumilor viilor si mortilor, si care facea legatura din neam in neam. Dacii aveau lupul, romanii aquila. Intersant, aceasta dubla mostenire daco-romana a facut ca poporul nou nascut sa mosteneasca si acest sistem de credinte. Etnologii au constata ca din 50 de sarbatori pagane, 35 erau consacrate lupului, si apoi sa ne gandim la abundenta numelor de Lupu, Lupascu, Lupan, Pascu. Fantoma lupului magic a umblat deasupra satelor romanesti pana astazi. In medicina satului, ghearele, dintii, labele, parul, botul si ochii lupului sunt inzestrate cu mari puteri. George Cosbuc scrie: " parul de lup era folosit afumat pentru cei care nu puteau sa retina urina, dintii-pentru noroc, ficatul pentru vindecarea ofticii. Femeile sterpe asteptau sarbatorile de iarna, cand apareau flacaii cu masti de lup caraora le smulgeau cateva fire de par pe care le foloseau la descantece si vraji de dezlegat nasterea". De ziua Sf. Andrei sau Sf. Petru, ambii patroni ai lupilor, in credintele daco-crestine ( foarte intersant: dacii ocupati de imperiul roman crestinat, trec imediat la noua forma de religie institutionalizata, caci gasesc in ea corespondente perfecte cu sistemul zamolxian, si abia dupa trei secole apar primele biserici), femeile nu se pieptanau ca sa nu se indeseasca padurile si sa nu se inmulteasca lupii in desisuri. Un documentar de pe Animal Planet a aratat ca in muntii Carpati traiesc si astazi cateva mii de lupi, iar in Romania sunt peste jumatate din lupii Europei.

Vrajmasii omului in mitologiile si legendele populare

In aproape toate traditiile orale, in zonele rurale sau de sorginte shamanica exista mitul dusmanilor nevazuti: duhuri, spirite, demoni, draci, vampiri samd, care s-ar afla la originea bolilor, nefericirilor sau deviatiilor umane. In asezarile din spatiul carpato-danubiano-pontic, este prezent si astazi un sistem magic si teurgic cu origini arhaice, cu dimensiuni practice si invocatoare.In acest sens, va sfatuiesc sa parcurgeti cateva lucrari foarte coerente: Leacuri si remedii magice din Carpati, magia si fiintele fantastice din arhaicul romanesc de Cornel Dan Niculae, Calatorii in lumea de dincolo de Petre Culianu, Puteri si practici vrajitoresti de Dominique Camus si Magia si vrajitoria in europa din evul mediu si pana astazi de Robert Muchembled.In cele ce urmeaza, voi incerca sa grupez cateva dintre principalele forte nevazute care actioneaza impotriva Creatiei si mai ales a omului, asa cum sunt ele categorisite in majoritatea tarilor indo-europene.
Demonii sau dracii
Evidenta influenta iudeo-crestina asezata peste sistemul popular de gandire, plaseaza pe primul loc in razboiul nevazut un dusman teribil provenit din tenebrele iadului, unde duhurile necurate, pervertite se supun ierarhiilor demonice si pornesc atacuri desantate impotriva „Luminii din om"! Un vechi proverb chiar spune: „Cati ingeri sunt in lume, atatia si diavoli", astfel ca in mitologiile populare s-a instaurat credinta ca la nasterea unui om, Dumnezeu trimite un inger protector, iar Satana, un drac instruit sa-l abata pe individ de la Calea spre reintegrare in lumea superioara pe care a pierdut-o din cauza pacatului primordial. In limbajul popular, necuratul nu este numit niciodata pentru a nu fi invocat, de aceea el poarta tot felul de porecle: pardalnicul, spurcatul, impielitatul, sarsaila, uciga-l toaca, uciga-l crucea, du-ca-se pe pustii, aghiuta, michiduta, scaraoschi...Cand un asemenea duh intunecat este responsabil pentru vreo boala, atunci numele maladiei va fi identic cu cel al demonului. Responsabili pentru vindecarea pacientului sunt vracii, vrajitorii, shamanii, babele si mosii, care sunt inarmati cu puterile Maicii Pamantesti: genii ale apei (ondine), ale pamantului (gnomi), ale aerului (elfi) si ale focului (salamandre), dar si cu puteri inalte venite de la Tatal Ceresc cum ar fi heruvimi, ingeri, arhangheli. In credintele arhaice, bolile mici sunt cauzate de dracusori, iar molimele, epidemiile sunt opera unor „zgripturoi inaripati". Desi duhurile nu pot prinde contur, descantecele le descriu in moduri inspaimantatoare. Exemplu sta acest descantec cules din Braila, care alunga demonul spaimei: „S-a dus pe cale, pe carare, s-a-ntalnit cu un unchias mare, grozav, intunecos, cu cojocu-ntors pe dos, cu ochii sticliti, cu dintii ranjiti, cu gura cascata, cu limba lasata, cu capul cat banita, cu fata cat aria..."
In traditiile orale, unele boli au nume care descriu credintele metafizice: ceas rau, blande, boala sfanta, arsita, facatura, intalnitura, lipitura, pocnitura de iele, vant rau, zburator, sagetatura etc.
Strigoii, Moroii si Vampirii
In mitologiile populare fantomele joaca un rol important in panoplia inamicilor omului. Strigoii sunt manifestarile astrale ale unor decedati patrunsi de intuneric, nelinistiti si demonizati care se vor manifesta ostil impotriva legilor luminii. Strigoii pot proveni se de la oamenii vii, dar care au facut pactul cu diavolul, si in timpul somnului, duhul le iese pe gura facand prapad in lumea concreta. Unele dictionare explica termenul de moroi cam asa: „Sufletul unui om mort care se transforma noaptea intr-un animal sau intr-o aparitie fantomatica pricinuind neajunsuri celor pe care ii intalneste". Duhuri masculine sau feminine, strigoii se transforma dupa plac in pricolici, varcolaci, zboara pe pasari maiastre intre cele doua lumi, plutesc la rascruce de drumuri si fac rau: ucid copiii si le sug sangele, iau sporul gospodariei, mana vacii, distrug casnicii, saracesc oamenii. Din fericire ei nu se pot manifesta in deplina libertate decat in nopatea Sf. Andrei, denumita si noaptea strigoilor, de Santoader si in noaptea de Sangeorge. Strigoii morti mai au o noapte speciala, de Sf. Vasile cand parasesc in grupuri mormintele si pornesc la atac. Pentru a se proteja, locuitorii plasau simboluri puternice pe pragul usii si in casa, mancau usturoi, aduceau plante si mirodenii, faceau rugaciuni, iar vraciul satului se afla in comuniune cu ingerii cerului si ai pamantului conjurand fortele malefice sa se retraga de unde au venit. Daca cineva nu-si desavarsea protectia magica se trezea fata in fata cu moroiul care ii manca inima, ii sugea sangele si il transforma apoi si pe el in strigoi mort. In anumite zone ale globului, cu precadere in Africa si America de sud exista mitul vampirilor. La noi, mai ales in Transilvania strigoii morti sunt identificati cu vampirii. Acestia sunt incapabili sa se desprinda de patimile pamantesti si neavand deschisa poarta catre lumea de dincolo, bantuie insetati de sange (ca lichid vital). Pentru a se asigura ca mortul, dupa ingropaciune nu va deveni vampir, in unele zone se plaseaza in cosciug cruciulite de argint, i se pun raposatului in nas boabe de tamaie, catei de usturoi la gat, iar in Oltenia la trei si la sapte ani, cadavrele erau exhumate si daca nu putrezisera li se introducea o tepusa in inima. De mult, exista chiar un obicei si mai inspaimantator, cand mortul era despicat, i se scotea inima (animatorul existential) care era arsa pe carbuni. Vampirul nu se poate indeparta prea mult de mormantul sau caci nu suporta lumina, iar prinderea zorilor ii este fatala. Daca cineva suspecteaza prezenta vreunui vampir in zona se apeleaza la tineri virgini, care incaleca pe un cal de-o singura culoare si trec ziua peste morminte. Acolo unde animalul refuza sa treaca se dezgropa defunctul caruia i se infige in inima sau in buric o tepusa din lemn de trandafir salbatic, frasin, sau un fier inrosit .Remediul cel mai bun impotriva strigoilor, moroilor sau vampirilor este usturoiul cu care se unge gaura cheii, tocurile ferestrelor si ale usilor. O categorie aparte de moroi provin din pruncii morti nebotezati, ucisi si ingropati de vii. Iata o descriere culeasa de Maria Ionita in Cartea Valvelor-Legendele din Apuseni: „Iese sufletul copilului din mormant, in chip de sul de foc, ca de doi pasi de lung, si incepe a cutreiera lumea spre nenorocirea oamenilor, zburand prin aer si umbland pe pamant si de atinge pe cineva, pe loc il sageata si-l omoara. Isi chinuiesc mai ales, mamele in somn. Se aseaza pe pieptul lor si le inabusa rasuflarea provocandu-le cosmaruri in care ii viseaza pe ei." Chinul dura pana la primul cantat al cocosilor.Ritualurile si ceremonialele legate de razboiul nevazut sunt practicate si astazi, ce-i drept izolat, in zonele rurale unde mai traiesc batranii care au mostenit prin traditie orala aceasta mitologie fascinanta si ca sa-i aducem un omagiu lui Ioan Petru Culianu, voi incheia acesta postare cu un citat din Calatorii in lumea de dincolo: "Este putin probabil ca ne vom intoarce vreo-data la certitudinile trecutului, care puteau fi linistitoare, dar erau de regula si rudimentare. Mintile noastre vor continua sa multiplice alte lumi fara limite, explorandu-si astfel propriile posibilitati nelimitate".

O fotografie interesanta pe www.imaginibizare.blogspot.com

Taramurile de dincolo si vulturul-calauza

Traditiile orale si mitologia locului, povestesc despre taramurile celelalte. Autorii basmelor, majoritatea initiati, descriu intr-un limbaj exoteric, adevarata intalnire a eroului cu natura sa divina. Fat-Frumos trebuie sa coboare in Regatul Umbrelor pentru a intalni acolo tinereatea fara batranete si viata fara de moarte. Localnicii au numit aceste locuri ba Ostroavele Blajinilor, ba Ostroavele Albe si au crezut ca ele sunt populate de Rugmani sau Rohmani, care au primit revelatia divina de la Zamolxe. (Intre credintele dacice si crestinism nu exista deosebiri majore, ambele celebrand viata vejnica, iubirea, piosenia, darzenia, blandetea si, mai ales lupta pentru dreptate). Exista chiar, o legenda care pomeneste de Nedaia Cetate, talcuita dupa unii exegeti, ca o anagramare: Nedaia-India, dar nu ca tara ca acelasi lume, ci Centrul Suprem al Lumii, asa cum il numeau locuitorii care aveau sa se numeasca indieni.In basmul lui Ispirescu, Fiul Vanatorului, aici, in Nedaia apune soarele si rasare luceafarul, fapt pomenit si de Vasile Lovinescu in Creanga si Creanga de Aur. Initial, Noaptea de Sanzaiene, care are loc pe 24 iunie se numea Nedeia. Asa cum vom putea vedea in toate marile culturi ale lumii, granita care desparte cele doua lumi, este de fapt o apa mare, purificatoare si germinatoare de viata. Styx devine sinonim cu Apa Sambetei. Iata ce scrie Lovinescu: " Si Nedeia spatiala si cea temporala aveau ca scop sa actualizeze India Adevarata, intr-un punct din timp si spatiu". Langa Semenic se afla un lac numit Nedeia-Scaldatoarea Vulturilor, loc magic de trecere, dar si de "usurare de toata durerea si neputinta", cum consemneaza etnologul Ion Muslea in Tipologia folclorului. Interesanta este asocierea cu vulturul, pe care il intalnim pe toate monumentele funerare ale dacilor, ca simbol al nemuririi si al tineretii si puterii vejnice. Sa nu uitam ca in basmele romanesti, vulturul aduce eroului apa vie si apa moarta. Ce uriasa si izbitoare asemanare cu shamanismul sud-american, unde corbul sau vulturul sunt calauzele catre Regatul Celalalt.

Zamolxe si Pitagora

Andre Boulanger in Orphee-Raports de l'orphism et du christianisme, scrie ca la vechii greci se cristalizase o inrudire intre sistemul initiatic, mistic ci religios al pitagorismului si orfismul cu mostenirea lui traca.Herodot reia relatarile unor greci de la Marea Neagra scriind ca marele filosof, matematician si initiat in "muzica universului vazut si sunetul celui nevazut a coborat in lumea subterana, unde l-a cunoscut pe Zamolxis". Unii exegeti, cu precadere latini si greci erau convinsi, ca de fapt, Zamolxe i-a fost ucenic, dupa unii, sau slujitor lui Pitagora, dar Mircea Eliade in De Zamolxis a Gengis-Khan, demonstreaza cu argumente solide, ca Zamolxe "a trait defapt, pe pamant cu mult inainte de Pitagora". Liantul care ii uneste pe cei doi, este, evident, orfismul. Interesant ca atat la pitagoreici cat si la adeptii cultului zamolxian este acordat un spatiu destul de vast interdictiei consumului de carne. Apoi, originea numelui lui Orfeu, vine de la orphoi care inseamna insingurat. Evident ca drumul parcurs de Orfeu in Infern, de Zamolxe in "Regatul Lumii de Dincolo" ( P. Culianu: Calatorii in lumea de dincolo) si de Pitagora in lumea subterana, descriu aceeasi initiere in tainele Vietii de Dincolo de Porti. Aceasta initiere a ramas specifica scolilor antice, Misteriilor, societatilor secrete ale Evului Mediu si Francmasoneriei de astazi care contine, pe langa mitul lui Hiram si pe cel al lui Orfeu. (foarte interesanta este cartea lui Adrian Matei, Mitul lui Orfeu si Francmasoneria). Orficii si pitagoreicii asemeni monahilor geto-daci traiau in abstineta, stapaneau arta vindecarii si a descantarii. Pentru cei, care se indoiesc de aceste filiatii, le amintesc despre preocuparea istoricilor Plutarh si Strabon care considera ca orfismul este de sorginte traca, iar Vergiliu initiat in Misteriile neo-pitagoreice, confirma originea traca a lui Orfeu in Eneida.

Solomonarul, Platon si Orfeu

Cateva referinte interesante despre solomonari, sau salamani ii descriu ca pe niste barbati inalti, slabi, cu ochii foarte intensi, care se abtin de la consumul carnii, multumindu-se cu vegetale, miere si lactate. Sunt solitari si asceti,comportandu-se ca monahii, dar locuind in adancul pamantului sau in interiorul muntilor. Legenda despre ei circula si astazi prin satele din Carpati. Capacitatiile lor extraordinare de vindecare si clarviziune sunt intrecute doar de abilitatiile de a conjura forme de viata din alte dimensiuni, cum ar fi balaurul (dragonul cu cap de lup, stindardul statului teocrat geto-dac). Platon in Charmides descrie marturia lui Socrate despre "intalnirea cu unul dintre Marii Preoti ai lui Zamolxis care l-a invatat arta vindecarii si dobandirii nemuririi". Ei, si aici lucrurile devin si mai spectaculoase, caci Orfeu, zeu atat de venarat de greci si romani, are origini trace. Misteriile grecesti, cunoscute si ca Orfism descriu coborarea legendarului zeu in regatul umbrelor si al mortilor. Daca am citi ,( permiteti-mi o mica deviere din tema, caci am observat in commrile postate anterior, tot felul de pareri ucigator de mediocre, prin lipsa elemenatarei informatii. Nu cred ca poti cere atentie, atunci cand iti debitezi parerile, nedocumentat. Apropos de Misterii, pentru a fi admis, trebuia sa petrecei ucenicia tacand trei ani...Asta poate ar da de gandit, unor tinerei cam prea "aprinsi", dar fara "miez") Eneida lui Vergilius ne-am bucura descoperind ca atunci cand troianul Enea, intemeietorul statului roman, coboara in Elizeuum (paradisul subteran) se intalneste acolo cu "preotul din Tracia, in haina lui cea lunga cantand fericitiilor". Ma bucura interesul dumneavoastra pentru tema, insa i-as sfatui pe noii prieteni ai acestui blog sa lupte impotriva mediocritatii care te tine orb si sa-si slefuiasca mintea cautand, citind, urmand tot felul de cursuri pentru extinderea constiintelor si apoi sa emita pareri cu valoare!

Sfantul de la Maglavit

Una dintre cele mai intersante comunicari cu Omul Alb, sau Mosul, s-a petrecut in 1935, facandu-l celebru pe ciobanul Patrache Lupu, cunoscut ulterior, ca Sfantul de la Maglavit. Iata cum povesteste, pastorul (sa ne amintim ca pastorii sunt mesagerii preferati ai Domnului, atat pentru iudei, cat si pentru crestini), intalnirea sa fabuloasa: " l-am vazut stand in fata mea, cam la vreo 2 metri, cu picioarele deasupra taranei, avea o barba alba, lunga pana la brau, musteti lungi si parul ca neaua, lung pana la picioare, iar cand a disparut, a fost luat de un nor patrat, lasand in urma lui un cerc de pamant ars"... Vasile Lovinescu scrie in La Dacie Hyperboreenne, ca mesajul cel mai important pe care Mosul i l-a transmis ciobanului analfabet, a fost: "Dacia va redeveni centrul spiritual al lumii". Cu siguranta, se stie, sau daca nu exista trimiteri importante pe net, Petrache Lupu, dupa aceasta viziune teribila incepe sa propovaduiasca prin satele vecine, ajungand in scurt timp un fenomen. Predictiile lui, s-au adeverit intr-un mod "ingrijorator". Prevazuse razboiul, comunismul si renasterea spirituala de "dupa balaurul rosu". Cei care umblau cu el, povestesc, ca in momentul in care vorbea, ciobanul se transfigura, si flacari ciudata ii dansau in jurul trupului. Esenta predicilor sale nu avea o natura religioasa dogmatica, ci ma degraba shamanica: "... daca ne pocaim, Mosul ne da grau, ne da porumb, ne da sanatate" . In urma revelatiilor, Petrache Lupu devine el insusi un Mos, incepand sa vindece multimiile de tarani si oraseni veniti la "spovedanie". Exista si un loc magic, numit "La Buturuga", unde se aflau plopi si salcii din care curgeau picaturi de apa tamaduitoare. In Maglavitul de V.I. Ouatu exista o relatare foarte interesanta a lui G.G Dobrescu: " ...un surd se pleaca pentru a primi picatura drept in ureche. Si indata murmura incep sa aud. Doamne, aud!Un orb se spala pe ochi cu aceasta picatura si vederea ii revine. Lucruri care te uimesc si te infricoseaza"!

Mosul sau Omul Alb

Pentru strabunii nostri, mosul insumeaza conceptele de Dumnezeu, Stramos si Mare Preot, sau sacerdot. In toata iconografia balcanica, Tatal este zugravit sub infatisarea unui batran bland, cu privirea de taciune.O foarte veche datina romaneasca, numita Sarbatoarea Mosilor, aminteste de mostenirea dacica a gropilor ritualice unde se spargeau vase de lut. Atat Romulus Vulcanescu in Mitologie Romana, cat si Cornel-Dan Niculae in Magia si fiintele fantastice din arhaicul romanesc,ii suprapun pe mosi, zeitatilor tutelare. Fiind un sistem magico-mistic, precrestin, traditia mosilor se pastreaza si astazi, izolat in zonele rurale. Sarbatorile actuale sunt celebrate ca Mosii de Rusalii, Mosii de Sanzaiene, Mosii de Rusitori, Mosii de flori de martisor...Interesant, pentru daci fundul pamantului coincidea cu inaltime cerului, de aceea in gropile ritualice, ofrandele, desi acoperite cu pamant, ajungeau in bratele lui "Zamolxis cel Ceresc". In unele locuri, Mosul este supranumit si Omul Alb, liderul spiritual al Solomonarilor, sacerdoti ratacitori, care locuiesc sub munti, au capacitati extraordinare de vindecare, clarviziune, dar si de blestem. Vestitul Strabon ii numea Kapnobatai - cei care merg printre nori-. Nu este de mirare, ca pentru daci, Dumnezeu umbla prin cer ca un pastor. Sa ne amintim , ca ulterior, religiile iudeo-crestine isi bazeaza revelatiile tot pe oameni simpli, de regula pastori: David, pastorul turmei lui Israel, Iisus, pastorul cel Bun, iar mormantul sfantului Iacob, fratele mantuitorului este descoperit la Compostella, tot de un pastor, ca sa nu mai vorbim si de "sfantul de la Maglavit", care era, evident, pastor...Daca imi permiteti o abatere de la tema, cum se face ca Dumnezeu comunica atat de simplu si de direct cu omul de pamant, smerit si curat, iar anumite biserici si culte abunda de bogatii nemasurate, oare nu-si amintesc chiar ele de sintagma Eliberatiorului: "mai degraba intra prin urechea acului o camila, decat bogatul in Imparatia Cerului"...Revin, trebuie mentionat ca sediul Mosului varia, pentru daci de la Ceahlau, Caraiman pana la Parang, cu alte cuvinte locuinata Omului Alb si al pleiadei de mosi-sacerdoti se afla, eu cred ca si astazi, in "Carpatii Ceresti".in incheiere dati-mi voie sa va ofer, un vers dintr-o procesiune funerara, care esentializeaza tema si pe care am gasit-o in minunata carte a domnului Cornel-Dan Nicolae: " Omule-pomule/nu te milui/nu te jelui;/bucura-te, bucura/ca radacina ta/ murind in pamant/a aprins in cer/ si lutul tau,/s-a ncurcat/de unde-a venit/in vis linistit..."

Shamanism si practici voodoo in bazinul carpatic

Evident, ca putem vorbi despre shamanismul romanesc. Descantecele, incantatiile, dansul ritualic (Calusarii facand parte din panoplia impotriva duhurilor necurate), folosirea plantelor psihoactive precum canepa sau "ciuperca cu buburuze", ori Amanita Muscaria, comunicarea cu spiritele strabunilor si a animalelor, etc. Mircea Eliade in De la Zamolxis la Gingis Han, gaseste corespondente foarte stranse intre traci, geti, celti, druizi si totusi scrie: "...nemurirea spiritului, fericirea eterna a lumii primordiale, credinta ca moartea este o poarta de trecere catre o alta dimensiune a existentei, puterea nemarginita a lui Dumnezeu, sunt mai vechi in constiinta geto-dacilor, decat la celti". Dar, ca sa ramanem in tema si pentru ca vorbeam de spiritele animalelor si plantelor sacre, sa amintim despre Lupul Dacic, Cerbul Vanator, Omul Matraguna. Astazi, ramasitele satului romanesc mai pastreaza raportarea la magic, prin cele doua vrajitoare, intalnite in orice spatiu rural: cea buna, care descanta si apeleaza la spiritele luminoase ale strabunilor, si "Cotoroanta" care "opereaza'" cu energiilor defunctilor malefici. Aici gasim o similitudine cu practicile voodoo. Pana la urma, toate aceste izvoare, fie ca sunt culturale si aici ii citez pe Platon, Iordanes, Herodot si mai ales pe Julius Caesar cu al sau De Bello Gallico, fie ca sunt mituri sau legende si alte surse etnogenetice pastrate in muzee si arhive,intaresc convingerea lui Densusianu ca aceste teritorii reprezinta leaganul civilizatiei umane, asa cum o cunoastem astazi. Primele referiri la civilizatia pre-umana a hiperboreenilor, amintirea atlantilor si a lemurienilor se gasesc in spatiul ocupat, odata de catre imperiul Tracilor.

PS1: Aceste randuri nu isi propun sa demonstreze superioritatea mostenirii romanesti, ci doar sa faca precizarile necesare ca nu suntem de loc un neam de traista!

PS2: Ii saftuiesc pe tinerii care s-au alturat blogului sa nu se intristeze, vazand ca nu sunt intelesi de anumiti adulti, prea strans legati de mostenirea doctrinelor rationaliste si materialiste. Viitorul le apartine intotdeauna copiilor, asa ca cei mai vocali dintre adulti ar trebui sa-si dea seama ca in traista lor se afla o cantitate mare de trecut, ceva mai mult prezent dar, asa cum este legea firii, din ce in ce mai putin viitor!

Teurgie si sacroterapie in sistemul integralist geto-dac

Sacerdotii geto-daci cunoasteau foarte bine virtutiile plantelor, o spune si Iordanes in Getica. Istoricul scrie: " pileati (pileus este o caciula din pasla, semn distinctiv al preotimii) traiesc retrasi in varfuri de munte si se ocupa cu vindecari, astronomie, stiintele naturii si cu filosofia. Sunt spirite libere si blande, dar cand stiu ca au dreptate, lupta pentru ideile lor". Un alt etnobotanist si istoric din secolul I d.Hr, Pedanios Dioscoride clasifica si descrie plantele folosite in medicina de catre daci, in De materia medica. Interesant este ca sistemul teurgic si taumaturgic, geto-dac era, inca de la origini integralist. Iata un text aparatinand lui Platon, regasit in Dialoguri. Charmides spunea: " Zamolxe, regele nostru, singurul zeu nemuritor mai spunea ca, asa cum nu trebuie sa incerci a vindeca ochii fara sa vindeci capul si nici capul fara trup, la fel nu poti vindeca nici trupul fara suflet, iar tocamai aceasta este pricina pentru care cele mai multe boli raman nevindecate de medicii greci, faptul ca ei nu tin seama de intregul a carui ingrijire ar trebui s-o intreprinda..."Si iar ne intoarcem la Culianu cu a lui Origine a shamanismului, si nu putem trece cu vederea, faptul ca istoricii greci si latini erau uimiti de profunzimea si eficienta sacroterapiilor si mai ales asupra abilitatilor sacerdotiior de a comunica cu "lumea zeilor si eroilor"

Baba Dochia, Mosul si Muntele Sacru

Credintele noastre ancestrale sunt strans legata de verticalitatea si singuratatea varfului de munte, de aceea voi continua cu un alt complex megalitic care are in centru, ca un menhir, coloana naturala Dochia, care reprezenta pentru stramosi Mama Dacia. I s-a spus Baba Dochia, tocmai pentru a-i sublinia intelepciunea si seninatatea. Stim, daca avem ca exemplu pe domnitorul Mircea cel Batran, ca substantivele mos, baba, batran se comporta in arhaicul vocabular stramosesc ca adjective sinonime cu intelept, bland, cunoscator. Marele Dimitrie Cantemir, in Descriptio Moldavie, scria pe la 1700: "...in varful muntelui se vede o statuie foarte veche, inalta de 11 metri, reprezentand o femeie batrana, de la baza careia izvoraste un izvor nesecat de ape". Traditia noastra orala povesteste despre acest loc ca despre izvorul apei vii si despre faptul ca pe dealurile din jurul muntelui Ceahlau apar urme e cai, caini si de pasari imprimate pe stanci, astfel incat, zona poarta si astazi numele "La samne", iar noi vom gasi in toata traditia populara referiri la mosi si babe, atat pentru anumite zile, cat si pentru a-i desemna pe "shamanii locului", asa cum scrie Culianu in Calatorii in lumea de dincolo. Despre importanta varfului de munte in practicile oculte traditionale, vorbeste si Vanga, care a ales sa locuiasca la Rupi, deasupra unor sanctuare tracice spunand ca de aici isi extrage energia si forta pentru preziceri si vindecari. Exploratorii care au studiat vestigiile din fostul imperiu al tracilor au gasit semne geometrice trasate pe stanci, care isi schimbau forma in functie de pozitionarea pamantului fata de soare. Toata cultura noastra rurala pomeneste despre Mosul. O aparitie solara, imbracata in straie albe care coboara de pe munte pentru a aduce oamneilor intelpciune, iubire si curaj. Pentru toti cei care nu isi neaga originile, acesta este insusi Zamolxe, strabunul nostru, care traieste simultan si continuu cu toti fratii sai. Pentru spiritele prea rationaliste sau materialiste, acestea nu sunt decat niste legende obscure, dar pentru cei care si-au intalnit sinele, aceasta este "permanenta comunicare dintre lumi"!

Carpatii sacrii si energia vie

In perioada de "dezghet", cand Romania isi cauta surse pentru a se prezenta ca o tara puternica, cu o mostenire istorica mareata, si aici ma refer la perioada anilor 1967-'69, foarte multi arheologi si istorici au studiat structurile megalitice gasite in Carpati. Astfel, Daniel Ruzo, din Peru a scris despre prezenta unei pesteri in care se afla un tezaur ancestral. Iata cateva fraze din comentariul unui film documentar care se afla, in prezent la studioul Sahia Film: " Carpatii sunt o regiune a lumii, in care se situa centrul european al celei mai vechi culturi cunoscute pana in ziua de azi". Zona cea mai interesanta si misterioasa se intinde intre Varful Omu si Sfinx. Aproape toti ocultistii, inclusiv eu, am simtit calatorind in aceste zone, configurari energetice speciale. (foarte interesante sunt lucrarile lui Cornel-Dan Niculae: Leacuri si remedii magice din Carpati si Matraguna). Daca adugam si miile de marturii ale aparitie OZN-urilor in aceasta regiune, am putea afirma, fara sa gresim, ca exista un dreptunghi magica intre meridianele 23 -26 de grade si paralele 45-46 de grade, care se comporta, uneori ca o zona crepusculara. (lucrarile lui Radu Cinamar si gen. Emil Strainu, compleateaza informatia cu date foarte interesante), insa cele mai "grele" pareri ne vin din istoria antica. Istoriografi, precum Hesiod, Homer, Dionisie Periegetul si chiar ilustrul Eschil au scris despre Varful Omul, ca fiind " cel mai maiestuos monument al lumii pelasge". ( grecii credeau despre pelasgi, ca sunt nepotii lui Zeus, nascuti din impreunarea fiului zeului suprem cu populatia aflata pe aceste meleaguri), iar Nicolea Densusianu scrie in Dacia Preistorica ca varful Omu este a saptea coloana a cerului pe pamant. Aici se afla centrul cercului de unde incepe civilizatia umana, cel putin asa credeau anticii. Daca configuram mental perimetrul care contine cetatea sacra Sarmisegetusa si varful muntelui Kogaion (locul unde, legenda spune, ca s-a retras intru eternitate maretul Zamolxe), putem avea o imagine de ansamblu, virtuala ce-i drept ,a inimii civilizatiei geto-dacice. Legendele mentionate de istoricii greci povestesc de o Cale Sacra, prin care dacii reuseau sa comunice cu hiperboreenii. Herodot o numeste "Exampaenos-calea catre lumea primordiala a primilor zei".

Despre medicina si magia stramosilor nostri

Vreau sa incep o serie de postari care sa aibe ca tema centrala universul magic si etnomedical din spatiul carpato-danubiano-pontic. Petru Culianu, discipolul lui M. Eliade, si un reputabil esoterist roman, asasinat intr-o universitate din SUA, inainte de 1989, scria in Calatorie in Lumea de Dincolo: "baza din care se cristalizeaza toate sistemele religioase, este shamanismul primordial, intalnit la toate popoarele de pamant..." Ma alatur si eu, cu modestele mele resurse, sa cautam, sa exploram si mai ales sa ne reamintim ca purtam in sange, toate cunostiintele stramosilor nostri. S-o pornim!
Istoricii si exegetii sunt, aproape unanim, de acord ca tracii, dar cu precadere geto-dacii cunosteau perfect arta vindecarii. Descoperirile arheologice au scos la iveala, cateva statuete din lut, datand din secolul al IX-lea, inainte de Hristos, care infatisau barbati si femei, strabatute de meridiane energetice si intepaturi de ac, care se potrivesc 1:1 cu sistemul medicinii traditionale chineze, precum si sapte orificii situate in dreptul chakrelor atat de familiare in Asia. Statuetele se gasesc la Muzeul National de Istorie a Romaniei, precum si la Muzeul Taranului Roman, si sunt cu adevarat surprinzatoare. Asa cum indienii denumesc traseele bioenergetice, proiectate de care Demiurg la suprafata corpului, nadi, iar chinezii, meridiane, in medicina noastra populare se numesc rauri, demonstrand foarte clar, ca stramosii nostrii, utilizau acupunctura. Daca adugam si studiile care incearca sa demonstreze ca leaganul civilizatiei actuale este in Carpati si ca de aici a inceput migratia catre Asia, putem intelege de ce referirile la medicina energetica sunt mai vechi decat consemnarile ei in traditia hindusa sau chineza. In acest sens, istoricul american William Schiller, in Unde s-a nascut istoria, scrie: " civilizatia s-a nascut acum 13-15 mii de ani, acolo unde traieste azi poporul roman, raspandindu-se, apoi, spre rasarit si apus". Si inca o ciudatenie...in regiunea indiana Bihar, atat de apropiata ca denumire cu al nostru Bihor, se vorbeste o limba foarte asemanatoare. Referitor, la toate acestea, ocultista Vanga, celebra bulgaroaica, care a uimit intreaga lume cu profetiile sale, spunea despre tratamentul tracilor ca ar contine ace din argila arsa si nu metalice, care se incingeau pe jar si erau infipte usor in locul in care se aduna sau lipsea energia vitala.

Invitatie:

www.imaginibizare.blogspot.com

Mama Geea si huma vietii

Pamantul este materia prima din care a fost zamislit omul. Ce bine se pastreaza acest adevar in familia limbilor latine. Homo este nascut din Humus. Limbile anglosaxone au, insa, o alta trimitere, man si germanicul Mann, deriva din radacina indiana Manu, care inseamna stramosul omului. Dar sa revenim la mostenirea latina, francezii cu homme, spaniolii cu hombre, portughezii cu homen, italienii cu uomo si romanii cu om isi desfasoara, in mod traditional, intreaga existenta muncind pamantul, traind cu roadele sale si pregatindu-se pentru inhumare. Originea biblica a omului de lut, se regaseste in insusi numele lui Adam, care deriva din ebaricul adama, care inseamna pamant. Daca facem o bolta peste mari si oceane si ne cufundam putin in ritualurile voodoo din Africa sau in peisajul shamanic din Americi sau din nordul Mongoliei, vom oserva profundul cult al omului pentru lutul primordial. Chiar si faptul ca numim pamantul mama: Geea la greci, trimite la invizibilul cordon ombilical dintre fiinta mica si fiinta mare. In Rig Veda gasim versul: "pleaca sub pamantul acesta, mama ta", Iov in 1: 21 spune: "Gol am iesit din pantecele mamei mele, si gol ma voi intoarce". Apoi, de milenii, omul a observat ca argila se comporta precum un lapte matern, caci hraneste si purifica organismul. Am facut cateva cure cu argila albastra de Raciu, si am constatat pe propria-mi piele, ca functioneaza eficient si inteligent. Pentru cine a practicat tehnici de meditatie, impamantarea este obsolut necesara descarcarii energiilor negative si hranirii cu "cea mai pura energie yin adevarat"! Toate acestea sunt semnele ca suntem legati vital de natura, caci asa cum spun toate caile de dezvoltare spirituala: "Trupul nostru este pamant, sangele, apa, mintea, aer, sufletul foc, si fiinta-LUMINA!"

Metafizica verticalitatii

Nu intamplator, Sodoma, cetatea damnata, se afla situata sub nivelul marii, la -400 m, iar Iehova se intalneste cu Moise pe muntele Sinai si Iisus urca Golgota. Exista, in istoria si mistica lumii, calea ascensiunii. "Aspiratiile sunt inalte, iar viciile joase", spune un proverb irlandez. Sa trecem, foarte lapidar, in revista muntii sacrii ai catorva religii importante. Indienii sacralizeaza Meru, in islam se vorbeste despre Kaf, varful pe care Allah Cel Preainalt isi odihneste piciorul, shintoismul populeaza varful Fujiyama cu spiritele cele mai elevate ale zeilor ceresti, grecii aveau Olimpul ca regat al lui Zeus, in iudaism -exista Sinai ca traseu initiatic, tibetanii o numesc pe zeita inaltata a lumii, Chomolungma care este totodata si cel mai ascutit varf al Himalayei, extrem de articulatul sistem religios al dacilor plasa varfurile muntilor Bucegi cu "baza pe pamant unde oamenii sfintesc radacinile si cu varful in cer, unde vegheaza Zamolxe". China are muntii sfinti Wudan, Taishan si Wushan, unde se afla majoritatea templelor calugarilor shaolin si sa nu uitam ca arca lui Noe se opreste dupa epopeea potopului pe varful muntelui Ararat din Armenia. Dupa unii exegeti, altar provine de la latinescul altus, care inseamna inalt, iar piramidele din Egipt si din Mexic sunt, printre altele replici la scara redusa a muntilor sacri, din varful carora coboara zeii. Pentru crestini, Muntele Maslinilor are un rol extrem de important, iar musulmanii cred ca ilustrul profet Mahomed, pacea fie asupra lui, s-a inaltat la Ceruri de pe domul Stancii. Acum, pentru toti cei care au escaladat cateva varfuri de peste 2000 de metri, cum ar fi, la noi, Moldoveanu, Negoiu, Omu, sau, ma rog, ceva mai celebrii munti de prin vecini, au simtit, inevitabil, cum se modifica perceptia comuna despre timp si spatiu. Aerul, virginitatea stancilor si semetia crestelor proiectate pe un cer de al carui albastru nu se pot bucura orasenii, produc modificari energetice profunde, si nu putini dintre alpinisti, au avut, in varf, revelatia apartenentei la o lume, cu adevarat miraculoasa. Mi s-a intamplat intr-un an, din viata cealalta (inainte de 1989) sa ma prinda o furtuna in Fagaras, pe Budislavu. Mergeam si in spatele meu se rupeau norii cu tunete si fulgere ostile, iar in fata ma ghida un soare bland si parca protector. Am sa inchei cu o strofa din imnul national al Elvetiei, care trage cel mai bine concluzia acestei postari: " De pe muntii inalti vine ajutorul/Elvetia nadajduieste mereu in Dumnezeu/inima este mai fericita aproape de Dumnezeu, departe de zgomotele desarte ale campiei"!

Misterele marilor

Desigur, banuim cu totii, rolul sacru al apelor in aparitia vietii pe Terra. De la "Duhul lui Dumnezeu plutea deasupra apelor..." si pana la experimentele lui Masaru Emoto, apropo de inteligenta si sensibilitatea apei in functie de emisiile mentale si de modificarile energetice. In timp ce imi alungeam trupul printre valurile de la Vama Veche, mi-am amintit cateva lucruri interesante din culturile vechi despre importanta marilor in configurarea civilizatiei umane (subiectul este desbatut mult mai amplu pe www.ideiesentialeinesoterism.blogspot.com). Daca apele curgatoare au rolul initial de a purifica, marile il au pe cel de a inghiti, de a acoperi, de unde si sintagma: "L-au inghitit apele..."Grecii populasera izvoarele cu nimfe si zeitati binevoitoare si chiar afectuase, iar marile abisale, capricioase, cu monstrii si balauri terifianti. Sub aceasta influenta, Europa avea sa se teama de adancurile marine, pana astazi, mai ales dupa vizionarea minunatelor documenatre ale lui Cousteau. Daca despre uscat avem cunostinte cat, decat accepatabile, despre ce se afla dincolo de Groapa Marianelor, ramane inca un mister, chiar in mileniul al treilea, definit ca perioada satelitilor atotcuprinzatori. Interesant, mi se pare unghiul din care privesc marile, celtii, druizii si vikingii. Pentru ei marea este zona de tranzit dintre oameni si zei. Pai, daca ne gandim ca si noi suntem 73% apa, putem accepta ideea, ca avand sens. Intre caracterul uman si capriciile marii, s-au facut mereu comparatii, atat in mitologie, cat si in cultura. Spunem despre cineva dezorientat ca este un naufragiat pe apele vietii, despre o criza de isterie spunem ca s-a comportat ca o furtuna, iar cea mai celebra intrebare in context ramane: "Ce faci, ti s-au inecat corabiile?" Pana la urma, absolut toate elementele din interiorul si exteriorul nostru ne spun povestea interconectarii si apartenentei la Unitate, prin Intreg!

Sfintenia apelor

Caracterul lustral al apelor, si semnificatia mistica a ablutiunii, scufundarii, botezului, purificarii se intalnesc in ritualistica tuturor popoarelor. In perioada precolumbiana, aztecii ceremoniau consacarnd copiii zeitei apei, Chalchihuitlycue, iar preotoul spunea: "Primeste aceasta apa, caci zeita este mama ta. fie ca aceasta baie sa te spele de greselile parintilor tai"! Cat de asemanator cu taina botezului crestin! In bisericile catolice, la intrare este un lavabou, in care credinciosii trebuie sa-si purifice degetele inainte de a se inchina. Termenul de lavabou nu descria initial vreun obiect sanitar ci provine de la latinescul "eu voi spala", teremen preluat din psalmul al 26-lea. In Asia, cu precadere in Japonia, apa are un rol multiplu, de a curata mazga sufletului, de a purifica ochii, de a stinge focul pasiunilor si de a elimina toxinele. Prima forma de ceai, a fost o ceasca de apa fierbinte, in care intamplator a cazut o frunza de ceai verde. Druizii acordau apei rolul de dezlegare a mortilor de pacatele din timpul vietii. Crestinii primelor secole isi curatau picioarele cu apa spunand: " Nu ma leaga nimic de acesta lume de huma, pasii mei ma poarta catre Regatul Tatalui Ceresc". Basmele noastre, vorbesc despre apa vie si apa moarta, care combinate reprezinta elixirul vejniciei. Din pacate, astazi, se intampala un fenomen injust generat de lacomia si prostia unora dintre noi. De exemplu, in S.U.A, o familie care locuieste intr-o resedinta mai mare de un hectar, consuma zilnic 500 de litri de apa, in timp ce in Sudan, o familie de 7 membrii, abia daca pot consuma 2 litri care sa le satisfaca toate necesitatile. Si cand te gandesti, ca apa este darul facut de Dumnezeu si de stramosi, iar unii o vand cu bani buni...

Adancimile cerurilor

De la celebra fraza a rugaciunii: "Tatal nostru care -le esti in ceruri...", mi-a venit ideea sa caut originea pluralului, cand vine vorba de bolta albastra ziua si de firmamament, sub domnia lunii si a luceafarului. In mitologiile popoarelor caucaziene, numarul cerurilor variaza de la sapte la noua, aztecii vorbeau despre treisprezece, iar pentru indienii algonquini fiecare cer era locuit de o putere creatoare, iar ultimul, cel de-al doisprezecelea era chiar regatul Marelui Manitu. Denumirea plurala are, pentru tribul bambara din Mali, corespondente meteorologice. Astfel cerul al cincilea este steril aducator de seceta, iar al saptelea fertil, generator de ploaie.Pentru greci, zeul cerului, Uranus semnifica: "cel care aduce ploaie" si de aici deriva si substantivul urina. Un tablou foarte interesant este facut de Rudolf Steiner, care aseaza cele sapte planete principale pe coresepondentele organelor vitale umane. Esoterismul crestin, profund influentat de heremetism si kabbala, concepe ierarhiile ceresti, localizandu-le piramidal catre ultimul dintre cele douasprezece ceruri, unde guverneaza Hristos, astfel gasind loc pentru heruvimi, ingeri, arhanghlei, serafimi, tronuri...Analogia, atat de draga esoteristilor, leaga cerurile de abisurile apelor. Intr-un manuscris celtic sta scris: "intr-un mod tainic si sfant, ultimul cer, este totodata si fundul oceanului cel mai adanc"! Si din aceasta perspectiva intelegem si mai bine de ce Hermes Mercurius Trismegistos spune: "Ce este sus, este si jos, si ce este jos este si sus pentru a infaptui miracolul unui singur lucru"!

Luna si planetele in constiinta umanitatii

Spre deosebire de soare care marcheaza ritmul si sensul individului si al istoriei, luna are o revolutie mai discreta, dar la fel de fascinanta in mentalul colectiv. Menstrual, deriva de la latinescul mensis care inseamna luna, deci, cel putin inca din antichitate se observase influenta astrului asupra ciclului lunar feminin. Un proverb african spune: "Plina ca o femeie ce sta sa nasca, sau subtire ca una care vrea sa seduca, luna se transforma, dupa cum femeia se schimba". De altminteri, de regula ea devine un substantiv feminin: Junona, la romani, Selena, la greci, Bastet, la egipteni, Ixchel, la mayasi. Foarte interesant, in shintoism, japonezii inverseaza natura astrilor. Soarele este guvernat de zeita Amaterasu, iar luna de catre zeul Tsuki-yomi. Majoritatea religiilor s-au lasat influnetate, si continua si astazi sa fie tributare calendarului lunar.Pentru cei, care continua si astazi sa acuze astrologia, le amintesc ca omul primordial era atat de influenat de planete incat a numit zilele saptamanii dupa cum urmeaza: luni (ziua dedicata lunii; lunis dies in latina sau Monday-moon day), marti este dedicata lui Marte, miercuri lui Mercur, joi- Jupiter, vineri-Venus, sambata-Saturn ( Saturday) si duminica este ziua soarelui (sunday). Inca o data observam cat de conectati suntem la marele univers. Daca am privi totul ca pe un puzzle am intelege si diferenta de perspectiva. De la nivelul unei piese, totul pare haotic, fara legatura, dar daca ai o privire de ansamblu intelegi ca Adevarul este suma tuturor pieselor care formeaza intregul.

Soarele ca simbol ordonator si unificator in primele religii

Sa mai ramanem putin, in sanctuarul naturii cu cateva consideratii despre soare. Primele religii considerau intreg spatiul, locuit de spirite care guverneza invelisurile materiale. Panteismul asocia corpurilor ceresti, zei a tot puternici si inteligenti care intereferau cu lumile de jos influentand evolutia omunlui. Ca intreg universul sa nu fie cuprins de haos, oamenii i-au atribuit rolul de organizator si supraveghetor, soarelui. Toate formele religioase animiste confereau astrului central, functia suprema, fiind cuprinsi de o teama teribila la apus, caci ei isi puneau intrebarea, daca soarele nu va mai rasari? Angoasa asta se exprima foarte clar, in limba engleza, in care toamna se numeste fall (cadere), asadar pentru locuitorii nordului, a tarilor muntoase si a celor ploioase, perioadele in care soarele era anemic, reprezentau momente de tulburare. In Scandinavia, zeul soarelui, Yul era celebrat la solstitiu de iarna, cu brazi decorati, obicei care va ramane pana astazi, in toata lumea. De fapt, Craciunul este o desacralizare a Sfantului Nicolae, sarbatorit pe 6 decembrie, caci acesta este crestinatorul popoarelor nordice.Tot in zona, pe 13 decembrie se sarbatoreste sfanta Lucia (derivata din latinescul lux, adica lumina), care perpetueaza pentru celti,cultul zeului solar Lug. Majoritatea romanilor de pana la Constantin cel Mare, erau adeptii cultului solar, simbol al zeului iranian Mithra, pe care il omagiau pe 25 decembrie.Religia lor se numea Sol Invictus (soarele a tot puternic). Dupa crestinarea imperiului, Constantin a hotarat sa inlocuiasca ziua soarelui cu cea a nasterii lui Hristos, si de atunci crestinii sarbatoresc craciunul pe 25 decembrie, desi, in mod paradoxal, Iisus este nascut in martie. Intre cultele solare si monarhie exista o mare legatura. Pentru incasi imparatul era Fiul Soarelui, la japonezi, Amatersu este zeita soarelui care ingrijeste personal tara Soarelui Rasare. Sigur, istoria cunoaste puternicele culte solare ale Egiptului, unde monarhul se numea Akenaton, adica slujitorului discului solar Aton, pana la celebrul Ludovic al XIV-lea pe care francezii l-au numit Regele-Soare. In evanghelia dupa Luca (1:78, 79), Hristos este comparat cu "Soarele care rasare din inaltime ca sa-i lumineze pe cei ce zac in intuneric", iar buddhistii il considera pe printul Sidharta, fiul regelui Shuddhodana, cel care invarte roata solara.

Cu smerenie prin Templul Naturii

Cuvintele natiune si natura au un trunchi comun in majoritatea limbilor, fapt ce dezvaluie foarte precis, raportarea omului primordial la sine, la transformarile prin care trece in contextul unui decor natural, care se modifica si el, exact la fel. Astfel, pentru primele comunitati, copilaria era identificata cu primavara, tineretea cu vara, maturitatea cu toamna si batranetea cu moartea. Intr-un codice aflat in Arhiva Vaticanului, adus de conchistadori dupa cucerirea Americilor este scris: " Frunza intepeneste sub gerul iernii, ca omul cand este cuprins de frigul mortii", insa ceea ce este cu adevarat interesant, este ca populatiile precolumbiene stiau ca frunza se descompune in humusul care desemneaza umanul, iar omul se intoarce in pamantul vegetal "hranind cu descompunerea trupului sau, iarba grasa a Mamei Pamant, si cu sufletul sau, focul Soarelui". Deci, la inceputuri, omul era constient ca este legat ombilical de natura si invata cum sa coabiteze cu celelalte forme de viata, atat in incercarea de a supravietui, cat si in gasirea unor modalitati de a se impune. Relatia cu Natura marcheaza fundamental baza primelor credinte articulate. Astfel, pentru dogonii din Mali, Amma, Dumnezeul Suprem a creat singur Oul Cosmic din care au aparut toate formele de viata. Si in mitologia chineza, descoperim Oul din care iese uriasul Panku, tatal lumii, iar pentru triburile din Tahiti, Ta'aroua, Dumnezeu a creat lumea spargand cochilia oului primordial. Exista o axioma acceptata de mai toate populatiile lumii si anume aceea ca suntem zamisliti din pamant. Pana astazi s-a pastrat aceasta legatura mitica si mistica intre om si pamantul sau natal. Sentimentul ca suntem rude cu pietrele, padurile, apele este perfect redat de Eminescu in Scrisoarea a III-a: " ...tot ce misca in tara asta, raul, ramul, mi-e prieten numai mie...", apoi noi, mai avem si sintagma: codrul, frate cu romanul, ca sa nu mai vorbim despre universala categorisire a celor nascuti fara tata-"copii din flori".Pentru omul considearat din nu stiu ce motive, primitiv, femeile deveneau gravide, in jurul grotelor, pesterilor, crapaturilor din pamantul uscat, caci in acea perioada istorica exista credinta generalizata despre suflete ca astepatau sa se intrupeze, in meandrele pamantului, in catacombe, caci batranii inhumati asteptau primavara launtrica pentru a invia asemeni naturii. Deci, in acele vremuri, nu exista nici un dubiu despre relatia materna dintre om si pamant. Fapt ce a marcat intreaga evolutie. Pana si rationalistii latini credeau ceea ce iudeii, si crestinii postulau: " Memento, homo, quia pulvis es et in pulverem reverteris", ceea ce in Geneza ar suna: "Aminteste-ti omule ca din pamant te-ai nascut, si in pamant te vei intoarce"! Pana si astazi, de exemplu in Germania, unii sateni numesc stanci si grote Kinderbrunnen (aducatoare de copii).

Azi, unele multinationale defriseaza padurile, polueaza apele, exploateaza cu cianuri muntii, in cautarea aurului, deverseaza reziduri distrugand ce a mai ramas din amazon, Unii burtosi se amuza vanand specii rare, cei mai multi dintre producatori risipesc aberant resursele naturale, si ne mai miram ca, uneori natura ne raspunde prin calamitati, cutremure...Shamanii au atras atentia, de milenii: "Tot ce se naste trebuie sa moara, doar constiinta evoluata catre pace si armonie universala se transforma in eternitate, restul devine vid, caci Natura isi protejeaza fii de orice fel de daunator!" (profetie burriata)

Rolul si simbolistica animalelor in religiile primordiale

Sa facem o scurta trecere in revista a subiectului pornind de la zeii egipteni Anubis-sacalul, Thuersis-hipopotanul, Sobek-crocodilul, sa amintim sfinxul cu corp de leu si cap de om, sirenele, celebrul minotaur al grecilor.Ciudatul mixaj bestialo-uman pare un atribut universal al primelor religii, cu precadere al celor politeiste. Pentru indienii araucani din Chile, discipolii zeului Pillan aveau corpuri de serpi si capate de om, in Mexicul precolumbian, ritualurile il vizau pe Quetzalcoatl, sarpele cu pene. Exista, chiar si un zeu porc, care se naste cu membre umane.El se numeste Kamapu'a si este celebrat pana si astazi in insulele Hawai. Mitologia hindusa ii are pe Hanuman, zeul cu cap de maimuta, Ganesh-zeul cu cap de elefant. In religiile animiste din Africa se crede ca simpla purtare a unei masti de animal confera ceva din calitatile magice ale diferitelor specii: curajul leului, intelepciunea panterei etc. Pana la celebra si controversata teorie evolutionista a lui Darwin, care ne leaga, fara o veriga de lantul trofic, trecand prin evolutia constiintei de la mineral la uman si construind drumul mai departe pana la angelic si divin, teologia umana primordiala a fost legata ombilical de relatia cu regnul animal. Omul primitiv a sacaralizat unele animale, in speranta ca va dobandi ceva din calitatile lor si nu in ultimul rand, pentru a le face binevoitoare. Trebuie sa ne imaginam, ca in zorii civilizatiei umane, animalele stapaneau mult mai organizat, planeta.Pentru amerindieni, totemul reprezinta un simbol de apartenenta, care poate uni sau desparti, iar animalul pe care il reprezinta ii defineste calitatile magice. Toate aceste bucati de paleo-istorie, se regasesc minunat, in Cartea Junglei, unde Kipling il "educa" pe omuletul Mowgli cu ajutorul ursului Baloo si al panterei Baghera. Ei bine, dar simbolistica animala, are totodata si conotatii negative. Iudeii, crestinii si islamicii apreciaza intelepciunea sarpelui, dar ii condamna comportamentul. Cainele are si el o functie dubla: "cel mai bun prieten al omului", dar si paznicul infernului ca Cerber la greci sau Xolotl la azteci. Sobolanul este venerat dar si detestat samd. Iudaismul incepe o lupta extinsa impotriva politeismului, declarand razboi sfant impotriva idolilor, care majoritatea aveau infatisari animale, cum ar fi vitelul de aur, este diminuata putin de crestinism prin indemnul mesianic: "fiti asadar, intelepti precum serpii si blanzi ca porumbeii ", dar este din nou acutizata de Islam, care condamna orice incercare de-al zugravi imagistic pe Allah cel Preainalt.Concluzia acestei postari ar putea fi ca in evolutia sa, fiinta trece invariabil prin diferite grade si forme, iar animalul, asa cum cred si brahmanii este ruda omului, care inca nu a facut saltul constiintei de la concret la abstract!

Un alt joc cu margelele de sticla

Ne definesc intrebarile pe care ni le punem, sau raspunsurile date?

M-a framantat multa vreme o intrebare la intrebare: De ce a fost atat de teribila chestionarea cine a fost mai intai oul, sau gaina, cand raspunsul, intotdeauna mi s-a parut extrem de simplu. La inceput a fost Dumnezeu care a creat oul sau gaina!

Uneori, ne ratacim si pe cararile drepte

Am terminat de recitit evanghelia dupa Iuda si ma las invaluit de ereziiile catarilor, arsi pe rug de catre Inchizitia inflexibila, care postula la vreme aceea ca la Dumnezeu se ajunge doar prin suferinta. La aceasta apocrifa, ma atrage mult latura umana, agitatia, nesiguranta, compasiunea, intelegerea individului Yesua. Pentru mine, e mai putin important daca Iisus e sau nu, fizic, fiul lui Dumnezeu, daca a inviat, sau nu, fizic.Nu sunt teolog, nici dogmatic si nici bigot. Pentru mine e suficient ca exista Iisus Christos ca model, si nu stiu de ce, dar de cate ori ma gandesc la el ma simt fericit, parca as fi intalnit un vechi si foarte bun prieten. Ma enerveaza rau lipsa de toleranta a unor “buni” crestini care tipa facand spume la gura ca doar catolicismul, sau ortodoxia detin adevarul Despre Dumnezeu, ma irita felul in care a devenit crestinismul religie universala, detest inchizitia, imi displace profund imparatul Constantin, care dupa ce si-a vazut opera implinita a murit la fel de pagan, crezand in “Sol Invictus”. Nici mama lui nu s-a dovedit a fi o femeie prea deosebita! Am intuit de multa vreme, mana iscusita a omului in ierarhiile bisericesti si impactul emotional gen show biz al unor prezente precum Papa, dar simt si cred ca dincolo de toate astea exista forte care guverneza lumea dupa o logica a binelui, frumosului si adevarului. Imi place de mor, pilda cu cainele mort, de care se feresc oripilati apostolii, dar despre care Iisus spune ca are totusi, dintii frumosi. Cred in destinul, complice cu individul care isi doreste cu adevart sa implineasca ceva important (sunt aici, partizanul lui Coelho), ma emotioneaza solidaritatea in fata saraciei si demnitatea in fata mortii, si imi place Iisus Christos pentru ca aduce uneori sabia acolo unde raul trebuie taiat! Si mai cred, ca prin Marea Sa lectie, Iisus ne-a aratat Calea, ne-a adus Adevarul, ca noi, prin truda mintii si ravna sufletului sa ajungem la Viata!